Restaurarea Statuii Libertăţii – AFLĂ unde va fi amplasată

Redactia -

Restaurarea Statuii Libertăţii – AFLĂ unde va fi amplasată

 

Statuia libertăţii din New York reprezintă, la nivel mondial, unul dintre cele mai elocvente simboluri ale independenţei popoarelor, aproximativ 8 oameni din 10 auzind de ea conform unui studiu realizat de un institut francez.

 

Puţini cunosc însă faptul că Ploieştiul îşi are propria statuie a Libertăţii, inaugurată la 11 iunie 1881, în urma Războiului de Independenţă. Cu o înălţime de 3.5 m, turnată în bronz şi înfăţişând-o pe zeiţa Minerva, statuia a fost mutată în repetate rânduri prin municipiu de-a lungul timpului.

 

Ultimul asemenea proces s-a petrecut anul trecut, când statuia, aflată la acel moment în piaţa din faţa Casei Albe, a fost dată în restaurare, dispărând din peisajul prahovean.

 

Astăzi, Statuia Libertăţii urmează a fi redată orăşenilor, noua sa poziţie în cadrul Ploieştiului fiind rondoul din dreptul Catedralei Sf. Ioan. Reporterii noştri, aflaţi la faţa locului, au surprins echipele de muncitori lucrând de zor în vederea atingerii acestui scop, cu sprijinul macaralelor mobile şi al autospecialelor.

 

         În ultimii ani, Ploieştiul a devenit terenul de amplasare a mai multor complexe statuare, un asemenea exemplu fiind grupajul de personaje caragialiene ce a luat locul statuii Libertăţii cu ocazia inaugurării anului Caragiale. De asemenea, este aşteptată amplasarea de noi statui în zona Străzii Teatrului, cât şi restaurarea unor busturi din centrul localităţii.

 

          Tot de actul decorării spaţiilor publice se leagă şi una dintre criticile vehemente aduse primarului Andrei Volosevici, fiind acuzat că a folosit, în acest scop, resurse considerabil mai mari decât primarii din Bucureşti sau Iaşi, ce au desfăşurat proiecte similare.


Statuia_lib_2_1    Statuia_lib_6_5Statuia_lib_1