RO2D2 – tinerii vizionari din Ploiești care duc România în elita mondială a roboticii, înscriși în campania națională „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
Redactia -

Echipa de robotică RO2D2, a Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, va reprezenta România la Michiana Premier Event, una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale de robotică pentru liceeni, care va avea loc în Statele Unite ale Americii. Echipa RO2D2 s-a înscris în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, desfășurată la nivel național de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
Povestea echipei RO2D2 este una despre viziune, muncă și performanță de talie mondială. Înființată în 2018 într-un laborator modest, această echipă de liceeni a reușit, în câțiva ani, să transforme pasiunea pentru tehnologie într-un motor de schimbare, devenind un veritabil ambasador al excelenței românești în domeniul roboticii educaționale. În spatele succesului se află zeci de mii de ore de muncă, patru iterații de roboți construiți de la zero și o echipă care funcționează ca un start-up autentic: cu roluri bine definite în inginerie, programare, design, strategie și comunicare. Rezultatele nu au întârziat să apară: RO2D2 a câștigat Campionatul Național de Robotică „First Tech Challenge”, calificându-se astfel la cel mai important eveniment de profil din lume, care are loc în SUA.
În sezonul anterior, echipa ploieșteană a cucerit Inspire 1 Award la Iași- pentru al doilea an consecutiv – și s-a calificat din nou la Mondialele din Huston, unde a scris istorie. În SUA, Ro2D2 a reușit o performanță istorică, obținând Control Award Winner – Ochoa Division, Winning Alliance Captain – Ochoa Division și s-au calificat până în finala Campionatului Mondial. Meciul decisiv a fost o finală 100% românească, confirmând poziția României în elita mondială a roboticii. Tinerii de la RO2D2 s-au întors de la Houston cu titlul de vicecampioni mondiali, după o competiție la care au participat 243 de echipe din întreaga lume.
RO2D2 reprezintă un model de responsabilitate civică și implicare în comunitate. În fiecare an, tinerii dezvoltă proiecte de impact local, menite să răspundă unor nevoi reale: un sistem de irigații automatizat pentru Grădina Botanică din Ploiești, controlabil de la distanță; o aplicație mobilă care cartografiază monumentele proiectate de arhitectul Toma T. Socolescu, pentru a sprijini turismul cultural sau un dispozitiv inteligent de hrănire a peștilor și monitorizare a calității apei, folosit deja în muzeele din Ploiești și Tulcea. Astfel, RO2D2 demonstrează că tehnologia este un instrument de progres pentru întreaga societate.
În vara anului 2024, RO2D2 a devenit prima echipă non-americană care a câștigat Maryland Tech Invitational (MTI) – o competiție de elită în domeniul roboticii. Recent, eforturile lor au fost recunoscute oficial de autoritățile locale, echipa fiind premiată de Consiliul Județean Prahova.
RO2D2 este dovada că România are nu doar tineri talentați, ci și tineri care știu să muncească, să gândească strategic și să construiască un viitor mai bun. Prin înscrierea în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, acești elevi extraordinari intră într-o galerie selectă de vizionari care pot scrie viitorul țării.