ROBOR sau IRCC pentru creditele imobiliare? Avantaje și tendințe de creștere

Daniel Dimache -

ROBOR sau IRCC pentru creditele imobiliare? Avantaje și tendințe de creștere

Anul 2022 a venit cu vești proaste pentru românii care au credite în lei, indiferent dacă aceste credite sunt calculate în funcție de ROBOR sau IRCC. Persoanele care au credite calculate cu primul indice resimt deja șocul, în timp ce persoanele care au creditele calculate în funcție de al doilea indice se pregătesc să aibă ratele mai mari.

Dacă aveți credit în lei și vreți să știți mai multe despre cei doi indici, atunci rândurile următoare vi se adresează.

Cum e ROBOR-ul față de IRCC în 2022?
Cu toate că acum indicele ROBOR este mai mare decât IRCC, tendința este de scădere la primul indice și de creștere la cel de-al doilea. IRCC-ul se va apropia de ROBOR, a spus Mugur Isărescu într-una dintre ieșirile sale din acest an. Tot Guvernatorul BNR a spus că e posibil
ca, atunci când inflația se va duce în jos, IRCC să rămână mai sus decât ROBOR. În luna mai a anului curent, diferența dintre ROBOR și IRCC era de 0,92 de puncte procentuale, potrivit datelor puse la dispoziție de BNR.

Cum se calculează cei doi indici?
IRCC-ul este un indice de referință pentru creditele cu dobândă variabilă ce se acordă în lei persoanelor fizice. Conform legislației, dobânda pentru creditele variabile în lei este compusă din IRCC și marja fixă a creditorului. BNR publică zilnic, începând cu anul 2019, indicele de referință ce este calculat exclusiv în baza unor tranzacții interbancare dintr-un anumit interval. La sfârșitul fiecărui trimestru se determină o valoare actualizată a acestui indice, care va fi aplicată în trimestrul următor la toate împrumuturile ce au dobândă variabilă.
ROBOR-ul se calculează folosindu-se o formulă bine stabilită, sub supravegherea BNR. Calculul se efectuează zilnic și este media aritmetică a cotațiilor de rată de dobândă pentru RON. Mai exact este vorba despre rata de dobândă la care o bancă împrumută lichiditate către alte bănci.

Care indice e cel mai avantajos pentru creditele în lei?
Fiecare indice are avantajele lui. ROBOR-ul reacționează mai repede la schimbările afișate în piață, indiferent dacă trendul este pozitiv sau negativ. IRCC-ul nu reacționează imediat, astfel că poate da celor care au credit posibilitatea de a se pregăti pentru perioadele cu rate mai mari. Dar teoretic, va rămâne ridicat tot atâta timp cât a fost și ROBOR-ul.
Dacă vreți să contractați un credit pentru a cumpăra o locuință în Prahova, interesați-vă de toate aspectele care vă pot influența.
Se spune că trăim o perioadă în care, cel puțin pentru câțiva ani, banii vor fi mai scumpi decât ne-am obișnuit, așa că mare atenție cât decideți să vă îndatorați.

O variantă pentru cei care au nevoie de o locuință și încă nu își permite să o cumpere, este închirierea unui apartament cu două sau mai multe camere, din ofertele agenției Royal imobiliare din Ploiești.

Foto: pexels