România în Schengen, de la 1 ianuarie 2025
Redactia -
„România va fi membru cu drepturi depline în spațiul Schengen începând cu 1 ianuarie 2025. Este o decizie istorică care a fost luată în urmă cu puțin timp la Consiliul JAI reunit la Bruxelles.
Aceasta este o victorie a dreptății și a demnității naționale și un semnal clar că nu vom accepta vreodată să fim cetățeni de mâna a doua în Europa!
Este, înainte de toate, un triumf al tuturor românilor, indiferent de opțiunea politică sau de situația socială. Este o victorie a muncii în echipă pentru binele țării. Pentru că, la acest moment, au contribuit lideri de opinie din țară și din străinătate, personalități publice și oameni obișnuiți, alături de miniștri, diplomați, europarlamentari și tehnicieni din zeci de instituții.
Pentru companiile românești care fac afaceri cu parteneri din statele europene, eliminarea controalelor la frontiere va facilita comerțul și va reduce costurile logistice. Asta înseamnă că mărfurile românești vor deveni mai competitive, ceea ce va stimula economia și va crea noi oportunități de afaceri și locuri de muncă.
Iar, pentru români, această decizie aduce beneficii concrete și imediate. Mai ales pentru cei din diaspora, care călătoresc frecvent în România, în special în perioada sărbătorilor. Nu se va mai sta zeci de ore la frontiere, ci se va circula liber, fără controale suplimentare. Asta înseamnă mai mult timp petrecut cu familiile și mai puțin stres în călătorii”, a anunţat prim-ministrul Marcel Ciolacu la şedinţa de Guvern de joi.