Ruptura neașteptată dintre „fiu” și „tată”: Leonard Doroftei și Titi Tudor s-au certat!!!

Dragos Trestioreanu -

Ruptura neașteptată dintre „fiu” și „tată”: Leonard Doroftei și Titi Tudor s-au certat!!!

Îi cunosc de destulă vreme pe fostul campion mondial amator și profesionist Leonard Doroftei și pe antrenorul emerit de box Titi Tudor. I-am văzut mai întâi la televizor, apoi și în săli sau arene ori pe stradă. Ordinea, evident, a fost inversă. Mai întâi, Titi – până să ajungă să i se zică și „Prosop”, pentru „hrana” din colțul ringului, acolo unde se „înfrupta” din obiectul ce-l folosea pentru a-și șterge de sudoare și sânge elevii, în pauze – m-a fermecat la un campionat european. Atunci când a dispus, într-un meci de poveste, de un pugilist sovietic. Pe vremea aceea, a televizoarelor alb-negru, cine bătea un rus era vedetă de vedetă, în țara lui. Și nu numai la box. Așa a fost și Titi Tudor pentru mine, însă nu doar pentru mine. M-am bucurat, apoi, (și) când l-a descoperit, crescut și lansat spre marea peformanță pe-un ploieștean de-al lui, de-al nostru, de pe „Izvoare”. Cel care a devenit, în timp, „Moșu” sau „Doru”. Băiatul carismatic, ambițios și tenace, care împărțea, în ring, pumni, cu zâmbetul pe buze, și care a urcat toate treptele, pas cu pas, nemulțumindu-se doar cu centura de cel mai bun boxer amator din lume, la categoria sa. Și-a schimbat, la un moment dat, targetul. A pătruns astfel în lumea profesionismului și a luat totul și de acolo. Infinit mai greu.

Am fost la „Polivalentă”, când Doroftei și-a apărat centura de campion mondial, într-o luptă… fără maieu. A suferit mult în acel meci, dar a izbândit finalmente, cu 6.000 de români ai lui în sală, cântându-i spre final: „Ole, ole, campionule!”. Au fost momente în care efectiv mi-au dat lacrimile și, cu vocea tremurândă, am scandat cu întreaga asistență pentru fostul copil al nostru din Ploiești. Când se întorsese acasă cu prima lui centură de campion mondial profesionist, l-am întâmpinat pe Leonard Doroftei la Otopeni, în salonul VIP, în mijlocul unui… ocean de jurnaliști. Cei care-i urmăriseră, la fel ca milioane de români, cu sufletul la gură, primul meci cu Raul Balbi. Ce meci! Purtat pe valul de imensă simpatie, Leonard Doroftei a fost întâmpinat, în centrul orașului natal, de către ploieștenii săi. Cei care vizionau pe un ecran uriaș secvențe din duelul cu argentinianul. Aflat la un etaj superior din Casa Albă, scriam reportajul despre el, cu urechea la vocile fanilor aflați pe esplanada de la Palatul Culturii. Îmi doream să fiu, și eu, acolo, jos, lângă ei, dar deadline-ul predării materialului nu mi-a mai permis. Am găsit timp, însă, altădată, pentru a mai vorbi cu marele campion, după ce s-a retras și își primea amabil clienții la pub-ul de deasupra Cinemascopului. Un spațiu pe care municipalitatea i-l făcuse cadou pentru sporul fabulos de imagine pe care îl adusese Ploieștiului. În tot acest timp, i-am privit pe Titi și pe Leonard ca pe un „tată” mândru de fiul lui, respectiv un „fiu” rămas dator pe viață „părintelui” său.

Foarte recent, Leonard Doroftei și-a făcut publică demisia din funcția de președinte al Federației Române de Box, funcție pe care a ocupat-o vreme de trei ani. Nu s-a retras cu tam-tam, am mai scris asta. La câteva zile după decizie, într-o declarație oferită siteului condus de un alt ploieștean de-al nostru, Mihai Toma, www.sportnews.ro, „Moșu” și-a spus un of. Unul neașteptat pentru cei care îi cunoșteau pe el și pe mentorul său: “Nea Titi Prosop a fost dezamăgirea vieții mele. El m-a băgat în toată povestea asta, dar apoi s-a dezis de mine. Am fost împins de nea Titi la Federația Română de Box. S-a umplut de funcții, până când am zis: <>. Imediat s-a rupt lanțul de iubire. Nu am mai fost bun pentru el”. Doroftei a mai spus și altele. Îl cred în tot ceea ce a declarat, știindu-l cât este de sincer. Dar citatul de mai sus a fost cel ce m-a atras mai mult. „Tată” și „fiu” – ajunși supărați unul pe altul!

Nu contest ce spune marele fost campion, el știind mai bine ce s-a întâmplat de fapt. Încerc să-l înțeleg însă și pe Titi Tudor. De ce-o fi vrut, oare, prea mult? De ce l-o fi pus astfel într-o postură delicată pe „copilul” lui? Se zice că, odată cu trecerea anilor și cu o anume conștiență a propriei valori, care ți s-a părut a nu fi fost apreciată la nivelul meritat, fiecare persoană tinde să… recupereze timpul pierdut atunci când poate. Posibil să fi funcționat și în cazul lui Titi. Cel pe care nu l-am perceput totuși, vreodată, a fi fost vreun ahtiat de funcții. Pentru mine a fost numai un om serios, preocupat de a crește boxeri și a-i conduce până în Olimpul performanței. Pe acest drum, care nu-i presărat deloc cu flori, Titi Tudor, zis „Prosop”, o fi dus vreo luptă cu ego-ul său. Cel care i-o fi „cerut” să… nu mai ierte nimic, să ia tot! Ar fi o variantă. Nu știu dacă și cea reală. Oricum, indiferent de ce-a fost, date fiind relațiile lor de atâta timp, Doru și Titi trebuie să găsească, cât mai repede, calea spre împăcare. Avem și noi, în Ploiești, două superstaruri într-o ramură olimpică și-i păcat să le știm acum ireconciliabile. Când va trece supărarea, va veni și rândul uitării celor rele și a adunării (doar) a celor bune. Nu-l vad altfel pe Titi Tudor decât ca pe un „tată” mândru, dar nu și cu un orgoliu exacerbat, iar pe Leonard Doroftei – ca pe un „fiu” care a avut ce învăța de la mentorul lui, dar nicidecum ranchiuna. Întâlniți-vă, spuneți-vă ce aveți pe suflet, agitați-vă pumnii – atenție, doar prin aer -, dar, apoi, împăcați-vă, ploieștenii mei!