Răzvan Lucescu a promis că se va ține de cuvânt și o va bate pe Dinamo!

Redactia -

Răzvan Lucescu a promis că se va ține de cuvânt și o va bate pe Dinamo!

Venit în fața jurnaliștilor, mai puțini decât de obicei, sâmbăta nefiind chiar pe gustul acestora, cel puțin din presa locală, antrenorul „lupilor”, Răzvan Lucescu (foto sus; www.fcpetrolul.ro), le-a vorbit însă la fel ca și altădată. Adică, atunci când avea un auditoriu ceva mai larg. Lucescu jr. a profitat de ocazie și a declarat că-și va ține promisiunea făcută după meciul tur din semifinalele Cupei României, cu Astra Giurgiu, adică va reuși să obțină prima victorie din noul său mandat, iar asta tocmai în fața echipei la care a făcut istorie tatăl său, Mircea Lucescu, Este vorba despre Dinamo București. Mai optimist acum, după ce a mai trecut puțin timpul, fiul lui „Il Luce” nu se lasă doborât de cele cinci absențe certe din lotul pentru întâlnirea cu „câinii”, Adrian Mutu, Gerson Goncalves, Laurențiu Marinescu, Jean Sony Alcenat (foto jos, în momentul atacului dur al lui Manolis Papasterianos asupra sa, unul care l-a scos din joc pentru o perioadă de timp; www.prosport.ro), toți accidentați, și Filipe Teixeira – suspendat pentru cumul de cartonașe. Din fericire, după ce a părăsit terenul șchiopătând, atunci când a fost înlocuit în turul semifinalei de miercuri, 26 martie 2014, spaniolul Pablo de Lucas este pe deplin refăcut, ca și Sebastian Achim și Vlad Morar. Veste bună și în privința mijlocașului portughez, el semnând un nou contract cu SC FC Petrolul, scadent în vara anului 2015, actualul urmând a-i expira la finele sezonului în curs. Teixeira, care fusese devansat, în același sens, de doi coechipieri, aflați pe lista de căpitani ai formației ploieștene, Laurențiu Marinescu și, respectiv, Geraldo Alves, și-a motivat astfel opțiunea, pentru siteul oficial al clubului găzarilor: ”Era normal să rămân aici. Numai cine nu a trecut pe la Petrolul nu cunoaște sentimentul extraordinar pe care îl ai atunci când joci în fața unor suporteri minunați, așa cum sunt ai noștri. Pentru acest public special vreau să câștigăm, din nou, Cupa României, mai ales că eu nu eram la echipă atunci când s-a cucerit trofeul. Am dorit să mai rămân încă un an, pentru ca, în sezonul următor, să câștigăm campionatul. Țin să mulțumesc conducerii clubului și sper ca, prin evoluțiile mele, să răsplătesc tuturor încrederea acordată”.

Cu privire la partida cu Dinamo, de pe arena Ilie Oană, de duminică, 30 martie 2104, ora 20.30, în direct pe „DigiSport 1”, Răzvan Lucescu a avut același discurs echilibrat, cu care ne-a obișnuit de când a venit la Ploiești, spunând că viitorii oaspeți ”au avut un meci nefericit în Cupa României și nu au cum să treacă așa ușor peste el. Dar, la fel de bine, se pot mobiliza și vor avea o Jean_Sony_Alcenat_accidentat_de_papasterianos_prosport.roreacție de orgoliu. Important este cum vom juca noi, nu cum o vor face ei, însă. Știm cât de mult înseamnă acest joc și pentru suporterii noștri și i-am văzut pe băieți foarte motivați, mai ales că suntem liniștiți și ne-am pregătit bine”. El a vorbit în termeni laudativi despre omologul său de pe banca „roș-albilor”, Flavius Stoican, dar a ținut neapărat și să revină asupra promisiunii despre care, su siguranță, nimeni nu a uitat: ”Am promis o victorie cu Dinamo și așa o să fie, țin foarte mult să îmi respect cuvântul. E important pentru noi să avem posesia, să controlăm jocul și să construim. Sperăm să scăpăm de precipitarea de la finalizare și să fim mult mai lucizi atunci când avem mingea. Știu că publicul ne va împinge de la spate și va fi o atmosferă pe cât de frumoasă pentru noi, pe atât de apăsătoare pentru cei de la Dinamo”. Un semn de întrebare ar fi numele atacantului de gura porții, care va intra ca titular, un zvon răutăcios „vorbind” despre un eventual diferend între Toto Tamuz și tehnicianul său, în urma schimbării celui dintâi, în repriza secundă a disputei recente cu Astra Giurgiu. Cârcotașii afirmă că, în locul internaționalului israelian de origine nigeriană, ar putea fi folosit de la început Abel. Issa Camara, cel care l-a și înlocuit în acel duel. Totuși, e mai greu de crezut așa ceva, mai ales că Răzvan Lucescu nu a declarat absolut nimic despre un posibil conflict.

Siteul www.fcpetrolul.ro oferă informații importante despre organizarea partidei cu Dinamo, de care trebuie să țină cont neapărat spectatorii de pe arena Ilie Oană: „Pentru a preîntâmpina aglomerația de la porți, înaintea meciului cu Dinamo, accesul spectatorilor pe stadionul Ilie Oană se va face începând cu ora 18.00, cu două ceasuri și jumătate înaintea startului partidei. Organizatorii roagă suporterii să vină din timp la arenă, în condițiile în care strada Stadionului va fi închisă. Riveranii din această zonă, care dețin autoturisme, sunt rugați, de asemenea, să-și parcheze mașinile în curți sau pe străzile limitrofe, întrucât pe acolo va fi escortată galeria dinamoviștilor. Fanii petroliști, care se vor deplasa dinspre centrul orașului și au bilete sau abonamente la peluza a II-a, vor intra în stadion prin poarta de pe strada Mihai Bravu, în timp ce spectatorii de la peluza I și tribunele 0 și 1 au la dispoziție străzile Poștei, Praga, Sportului și Alexandru Vlahuță, pentru a ajunge la stadion”.

Comisia Centrală de Arbitri a delegat, la disputa dintre Petrolul și echipa de pe locul 4 din ierarhia Ligii I, următorul „sextet”: Radu Petrescu (central), din București, Sebastian Eugen Gheorghe, din Suceava, și Ovidiu Artene, din  Vaslui (asistenți), Paul Unimatan, din Zalău, și Iulian Călin, din Ștefănești-Argeș (adiționali), și Mircea Mihail Grigoriu, din București (rezervă). Supervizorul lor va fi fostul mare tușier timișorean Nicolae Grigorescu, LPF afișând abia în ziua partidei numele observatorului de joc al său.