Răzvan Lucescu continuă să „danseze cu lupii”, în ediția 2014-2015 a întrecerilor interne și internaționale

Redactia -

Răzvan Lucescu continuă să „danseze cu lupii”, în ediția 2014-2015 a întrecerilor interne și internaționale

Siteul www.fcpetrolul.ro a postat, în seara zilei de vineri, 22 mai 2014, informația mult așteptată de către fanii Petrolului, patronul clubului găzarilor, Daniel Capră (foto, în dreapta; www.altphel.ro) și antrenorul principal Răzvan Lucescu (foto în stânga) au convenit, după o discuție lămuritoare, să continue colaborarea în viitorul sezon intern și internațional. Instalat pe banca tehnică a „lupilor” la fostul derbi al Ploieștiului, cu actuala Astra Giurgiu, disputat pe arena Ilie Oană, pe 16 martie, atunci când l-a înlocuit pe Cosmin Contra, cel care își reziliase contractul, pentru a o prelua pe Getafe FC, din Primera Division, Lucescu jr. a prins, în Liga I, 12 partide și două în Cupa Românei. A bifat o serie de patru rezultate de egalitate consecutive, urmată de o alta, de cinci partide la rând, numai cu victorii, venind apoi rândul primului eșec din mandatul său, iar în ultimele două etape a remizat, acasă, cu Steaua, și a câștigat la Brașov, în dauna Coronei. Deci, în primul eșalon, bilanțul fiului lui Mircea Lucescu a fost de șase succese, cinci remize și o singură înfrângere – a doua din tot sezonul trecut din Liga I al Petrolului. Răzvan Lucescu a mai condus echipa și în cele două manșe ale semifinalei Cupei României-Timișoreana, în compania aceleiași formații pe care a întâlnit-o la debutul său ca antrenor principal al „galben albaștrilor”, Astra, dispute încheiate cu scorurile de 0-0, acasă, și 1-2, în deplasare, cu un gol primit la ultima fază din prelungirile dictate de către arbitru, reușită ce s-a dovedit a fi fost din ofsaid!

Vineri seară, tehnicianull a declarat pentru www.fcpetrolul.ro că, „la prima conferinţă de presă avută la instalarea mea, am spus că am semnat pentru un an şi trei luni, urmând ca, la sfârşitul sezonului, să avem o discuţie în privinţa continuării mele la Petrolul. Astăzi (n.r. – 22 mai), am avut acea întâlnire, în urma căreia am decis să mergem înainte. A fost o perioadă dificilă, intensă, interesantă, cu provocări. Din punct de vedere profesional, mi se pare firesc să continui, cu entuziasm şi pasiune, munca începută în urmă cu două luni şi jumătate. Sunt convins că, împreună cu acest grup de jucători, putem face lucruri frumoase, să determinăm lumea să vină cu plăcere la stadion, să ne susţină şi să obţinem rezultate care să ne facă fericiţi„. Astfel, Lucescu jr. a spulberat zvonul conform căruia ar pleca de la Petrolul și ar urma să fie înlocuit de către fostul mare jucător al lui AC Milan, Gennaro Gatuso, cel care a devenit tehnician, după ce și-a pus ghetele în cui. Răzvan își va revedea jucătorii pe 15 iunie, atunci când se va ști și unde se va merge în cantonamentul de vară. În plus față de întrecerile interne – Liga I, Cupa României-Timișoreana și Cupa Ligii, revenită în calendarul competițional -, găzarii vor lupta și pe frontul european, în tururile preliminare din Europa League.