S-a inaugurat parcul fotovoltaic din Băneşti. Comuna, alimentată cu energie verde

Mihai Ciobanu -

Marţi, 29 decembrie, s-a inaugurat la Băneşti cel mai nou parc fotovoltaic din judeţul Prahova. O investiţie realizată cu fonduri europene de peste 1 milion de euro s-a executat în timp record. În momentul în care va fi pus în funcţiune, sistemul va asigura energie electrică pentru alimentarea tuturor instituţiilor publice din localitate, precum şi pentru iluminatul stradal.La inaugurare au participat, alături de primarul comunei Băneşti, George Stoica, Rodica Paraschiv – prefect al judeţului, Bogdan Toader – vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Ing. Mircea Cosma, senatori, deputaţi, consilieri locali, membrii ai administraţiei publice.

Parcul fotovoltaic se întinde pe o suprafaţă de 4.500 metri pătraţi. Au fost montate un număr de 800 de panouri care vor produce 150 KWH. Energia electrică produsă aici va fi folosită pentru alimentarea atât a reţelei de iluminat stradal cât şi pentru toate clădirile publice din comuna Băneşti. Economia care va fi realizată, astfel, la bugetul local, prin reducerea valorii facturii de electricitate este de 15.000 de lei.

Beneficiile sunt clare: după punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice, acesta va alimenta cu energie electrică atât reţeaua de iluminat public stradal, cât şi clădirile publice din localitate – şcoală, primărie, etc, ducând la mari economii de bani, prin reducerea facturii de energie electrică. Este ştiut faptul că factura de energie electrică pe care trebuie să o achite administraţia locală este foarte mare şi, prin punerea în funcţiune a parcului fotovoltaic şi, implicit prin reducerea valorii facturii la curent, se vor putea face economii de bani ce vor fi direcţionaţi către alte investiţii importante pentru comunitatea locală.