S-a scăpat, în sfârșit, de Leo și a venit „pe fugă” Tavi. Cine va fi pe banca Petrolului? Dinel, Măldă ori Clau-gol? Sau oricine altcineva?

Dragos Trestioreanu -

S-a scăpat, în sfârșit, de Leo și a venit „pe fugă” Tavi. Cine va fi pe banca Petrolului? Dinel, Măldă ori Clau-gol? Sau oricine altcineva?

Ceea ce era el mai greu pentru conducerea divizionarei secunde FC Petrolul s-a rezolvat astăzi, 19 octombrie 2018. Astfel, Leo Grozavu – antrenorul principal adus în pauza de vară și încercat să fie demis încă după eșecul, 0-3, de la Pitești, din meciul cu FC Argeș – a acceptat semnarea rezilierii contractului pe un sezon avut cu clubul găzarilor. Cu timpul, este probabil să se afle și contra cărei compensații a făcut-o Grozavu. Până una-alta, interimatul pe bancă tehnică îl asigură Octavian Grigore, cel care fusese avansat din funcția de tehnician în cea de vicepreședinte al ACS Petrolul 52 Ploiești, în decembrie 2017.

De două săptămâni a avut nevoie staff-ul administrativ al echipei clasate pe locul al VI-lea în ierarhia la zi a Ligii a II-a de fotbal, FC Petrolul, pentru a reuși să se înțeleagă cu Leo Grozavu să renunțe la angajamentul semnat în prima jumătate a lunii iunie 2018. Astfel, astăzi, 19 octombrie, la puțin peste patru luni de când se uscase cerneala de pe acel document, pe www.fcpetrolul.ro s-a postat informația potrivit căreia „FC Petrolul Ploieşti a decis rezilierea contractului antrenorului principal Leo Grozavu, măsura fiind luată în contextul rezultatelor sub aşteptări obţinute de către echipa noastră în prima parte a campionatului 2018-2019 al Ligii 2 Casa Pariurilor, precum și a ratării unuia dintre cele două obiective propuse, anume calificarea în fazele superioare ale Cupei României„. Mult a a durat, dar s-a și rezolvat până la urmă! Nu se știe însă cât va atârna de grumazul lui Grozavu, în viitorul apropiat și poate și mai departe, refuzul de a fi semnat imediat să semneze rezilierea cu Petrolul!

Vizate nume comune de antrenori, cu… „U” Cluj!

Încă de aseară, când deja se bănuia că mai sunt puțin ore până ce conducerea echipei FC Petrolul și antrenorul principal încă în funcție se vor înțelege în privința despărțirii, apăruseră și primele nume de înlocuitori, deocamdată cu titlul de zvonuri. Interesant este că două dintre acestea erau comune cu… „U” Cluj, cea care și-a demis, azi, tehnicianul, pe Adrian Falub, după remiza neașteptată de aseară, de la Timișoara, cu trupa Ripensiei, scor: 1-1. Una cu gol egalizator al bănățenilor bifat în penultimul minut de prelungiri dictate de arbitrul vâlcean Cătălin Buși, cel de-al treilea mai precis! Readus în cărțile luptei pentru promovare de către… contracandidatul concitadin mutat la Ploiești pentru o vreme, cel care folosise un modul halucinant în derbiul de pe „Cluj Arena”, de se ajunsese la 0-3 la un moment dat, Falub a fost dat și el afară ca și acela despre care se spune că i-ar fi bun prieten! Astfel, se zice că și Petrolul, și „U” și-l doresc pe Edward Iordănescu sau Claudiu Niculescu, găzarii mai avându-i pe listă și pe Daniel Oprița și Marius Măldărășanu, primul dorit de fani, al doilea – având școala lui Răzvan Lucescu, lider în Superliga Greciei. „Șepcile roșii” plusează cu Costel Gâlcă, deși cred că ar fi o utopie, chiar dacă ardelenii se bucură în staff-ul administrativ de prezența fostului coechipier din echipa națională a lui „Costelino”, Ioan Ovidiu Sabău. Însă, și la Petrolul, și la „U”, oricine poate fi semnat ca nou antrenor principal. La Ploiești, se așteaptă ca președintele executiv Cristi Vlad să aibă mână bună și, mai ales, minte luminată!

Până când se va găsi tehnicianul capabil să-i ducă pe „lupi” cât mai repede pe podium și să-i și țină acolo, mai ales pe unul dintre primele două locuri, care asigură promovarea directă în Liga 1, pe bancă, la meciul cu Daco-Getica, de duminică, 21 octombrie, ora 14.00, în direct pe Digisport 1, Telekom Sport 1 și Look Sport/Look Plus,  va sta Octavian Grigore. Dar și – extrem de interesant – nici mai mult, nici mai puțin decât… toți foștii de-acum colaboratori ai lui Grozavu: antrenorul secund Mugurel Cornățeanu, antrenorul portarilor, Vasile Șleam, și preparatorul fizic Ovidiu Chiribici. Semn că aceștia nu au putut încă să bată palma cu găzarii în privința rezilierii contractelor. Tavi Grigore a și condus astăzi, 19 octombrie, antrenamentul de la ora 10.30 și va răspunde de echipă, din punct de vedere tehnic, până la inclusiv meciul cu trupa lui Marius Baciu, confruntare care va fi găzduită de aceeași arenă, din Colentina, pe care FC Petrolul a suferit primul eșec din campionat, cel cu Metaloglobus București! Reamintesc că la Daco-Getica s-a transferat, în vară, fostul echipier al găzarilor, din returul trecut, tânărul și talentatul mijlocaș Daniel Cîrjan.

Foto: www.gsp.ro și www.sportonlineph.ro