S-a stins din viață scriitoarea Daniela Marcu

Daniel Dimache -

S-a stins din viață scriitoarea Daniela Marcu

Scriitoarea Daniela Marcu s-a stins din viață, după o grea și îndelungată suferință, timp în care familia i-a fost alături și a suferit împreună cu ea. Inginer chimist ca formare profesională, Daniela Marcu și-a regăsit adevărata vocație ca autoare de cărți pentru copii, de la reviste desenate, manuale, la povești, beletristică și poezii. Mamă minunată, la rându-i, a găsit bucuria vieții dedicându-se lucrului cu și pentru copii, până ce starea sănătății nu i-a mai permis asta. 

Pe 17 octombrie 2018, eu, autorul acestor rânduri, Daniel Dimache, am avut deosebita plăcere și onoare să o cunosc pe doamna Daniela Marcu, pe Dana, așa cum îi spuneau prietenii, și să realizăm împreună o emisiune la Ploiești TV, pe care vă invităm să o revedeți (postată la finalul articolului) și pe dumneavoastră, cei care ați cunoscut-o în viață sau numai din scrierile sale, fie pe cei care o veți cunoaște abia acum.

Rămâne o replică frumoasă, în povestea vieții sale, dezvăluită la acest ”Time Alert”, o viață cu suișuri și coborâșuri, cu provocări continue: ”Am o prietenă care îmi spune: <<Tu ești ca Pasărea Phoenix. Ai renăscut din propria cenușă.>> Am fost ambițioasă. Am avut familia de partea mea”. Acum, renaște din nou, dar doar ca o frumoasă amintire.

Adresăm condoleanțe, o vorbă de alinare, din acest colț de pagină, dacă mai poate ceva să aducă alinare în astfel de momente grele, familiei, în special fiului și fratelui, colegului nostru de breaslă și prietenului Mirel Nicolaie: Dumnezeu să o odihnească!

 

Cum am devenit scriitoare