Un zvon bizar și-a făcut loc chiar pe când conducerea Petrolului „decala” anunțul despărțirii de Moldoveanu, deși atacantul fusese deja prezentat de Chindia! Chiar să fie, totuși, un bine cunoscut antrenor de fotbal român cel care i-a împrumutat pe găzari?!?

Dragos Trestioreanu -

Un zvon bizar și-a făcut loc chiar pe când conducerea Petrolului „decala” anunțul despărțirii de Moldoveanu, deși atacantul fusese deja prezentat de Chindia! Chiar să fie, totuși, un bine cunoscut antrenor de fotbal român cel care i-a împrumutat pe găzari?!?

În săptămâna de dinaintea debutului SuperLigii, pentru al doilea sezon consecutiv pentru FC Petrolul Ploiești, pe lângă unele noutăți, cam pe șest, așa, a apărut și un zvon bizar, dar căruia trebuie să i se acorde totuși atenția cuvenită, evident cu argumente pro și contra. Cert este că interesul suporterilor „lupilor” a fost captat de plecarea discretă, să-i zic așa, a atacantului Robert Moldoveanu (foto sus, în text), la numai șase luni de la bifarea startului celui de-al doilea mandat al său la Petrolul, primul fiind în eșalonul secund, dar și de informația conform căreia dr. Virgil Iordache nu mai este medicul „lupilor”, ci dr. Mircea Miu (foto, în mijloc text) – revenit în Prahova de la Dinamo București.

Dar, parcă, mai mult decât semnele de întrebare asupra faptului că despărțirea de Moldoveanu a fost făcută public abia după ce echipa care jucase patru sezoane la Ploiești, pe arena Ilie Oană, până ce a retrogradat în Liga 2, Chindia Târgoviște, îl prezentase deja, atrage atenția un zvon. Unul potrivit căruia adevăratul împrumutător al Petrolului nu ar fi cel cunoscut din primăvară, Marian Copilu (foto, în mijloc jos în text, alături de selecționerul Edi Iordănescu, într-o lojă a stadionului ploieștean), ci un… antrenor de fotbal român bine cunoscut. Iar cel devenit președinte al clubului găzarilor s-ar ocupa, în realitate, cu administrarea și controlul asupra cheltuirii banilor împrumutați de către prietenul său.

Fără a ne mai învârti în jurul cozii, deși FC Petrolul are, de-acum, un medic cu mare experiență și competență transferat de la ” câinii roșii”, cel vizat ca împrumutătorul real ar fi nimeni altul decât… Marius Șumudică (foto, la titlu, și jos, între Daniel Niculae și Marian Dima, pe când erua toți trei la Astra Giurgiu). Tehnician despre care, cu siguranță, cei care au lansat zvonul cu pricina știau foarte bine despre apropierea acestuia de fostul șef al său de la CFR Cluj. Nu pot nega că Șumudică nu ar avea un milion și jumătate de euro, cât s-a zis că ar fi împrumut-o Copilu pe Petrolul, fostul antrenor al lui Al-Raed pregătind destui ani echipe din zona arabă și din Turcia. Ceea ce nu cred deloc, însă, este că ar fi riscat totuși o sumă atât de mare de bani, în condițiile în care există riscuri ca – de ce nu? – clubului ploieștean să-i fie foarte greu să o mai restituie la termenul stabilit, undeva în luna februarie a anului viitor. Cu siguranță, vor exista suporteri ai „galben-albaștrilor” care vor afirma că, dacă era interesat să investească la Petrolul, atunci Șumudică ar fi preluat și conducerea tehnică a „lupilor”, pentru a fi cât mai sigur că-și va recupera suma acordată. Desigur, un punct de vedere corect, câtă vreme tehnicianul își oferă serviciile oricui, numai „lupilor”, nu!

El se cere insistent, având „spate”, la Rapid, chiar și acum când alesul a fost italianul Cristiano Bergodi, a avut o „divagație”, fără succes, pe la un alt prieten, Gigi Becali, dar nimic nu s-a legat. De ce nu Petrolul, atunci? Deoarece, printre altele, a strecurat – de curând – că nu vrea să pregătească decât o echipă care se va lupta la titlu. Unul pe care îl va câștiga, zice cu emfază, numai cu ajutorul competențelor și know-h0w-ului domniei sale. Și-atunci, de ce să-i dea bani Petrolului, chiar dacă pomenea, nu demult, că urma a face transferuri importante, dar nu prea a făcut, și că se va bate, cu siguranță la play-off. O zonă totuși spre care vor ținti – și călca pe bocanci, în jargon fotbalistic zicând – cel puțin șapte-opt echipe, în afara favoritelor bine cunoscute, deja. Deci, oricât de mult optimism ar exista între petroliști, și e bine să fie așa, va fi totuși greu de intrat între primele șase din SuperLigă. Mai degrabă, cred că Marius Șumudică i-a făcut face lobby, i-a suflat în pânze unui amic, pe șleau. Aș zice că nu unui prieten, căci ar fi cam prea mult spus în această „junglă” care este fotbalul autohton. Termenul mai corect ar fi unei cunoștințe destul de apropiate. Însă, până la a-i da și bani din propriul buzunar, pentru a-i băga la Petrolul, mi se pare că-i cam mult.

Nu m-am ghidat niciodată după gura mare a fostului „Șumi-gol”, un personaj altfel mult gustat pentru limbajul său care le merge la suflet suporterilor, simțindu-l, așa cum se spune, ca fiind „unul dintre ei”, un „băiat de galerie”, un pasionat autodeclarat – ca și destui dintre iubitorii sportului rege – al pariurilor. În context, fiind liber de contract, mă îndoiesc că ar fi împrumutat-o pe Petrolul ca să aibă un pont din interior, pe care să meargă la sigur. Hai să fim serioși, nici chiar așa! Aș fi zis, mai degrabă, că ar fi ajutat-o pe echipa ploieșteană – chiar dacă și astfel tot ar fi mai greu de crezut – la rugămintea unui fost colaborator de la Astra, în prezent director sportiv la clubul găzarilor, Marian Dima (foto jos, în text, primul de la dreapta). Bref, un zvon atât de „întortocheat”, unul care i-a determinat, cu siguranță, pe pasionații de galben și albastru să întrebe, retoric desigur, „și dacă a dat Șumudică, ce?”. Chiar așa!

Foto: www.redbull.ro, Facebook Chindia Târgoviște, Facebook FC Petrolul, www.prosport.ro și Facebook FC Astra Giurgiu