Să salvăm un copil! Alergăm pentru Teo!

Daniel Dimache - Social

Să salvăm un copil! Alergăm pentru Teo!

În urmă cu cinci ani, Teo şi surioara sa geamănă, Ana Maria, au venit pe lume într-o frumoasă familie din Vălenii de Munte. Fetiţa nu a avut nicio problemă, însă Teo s-a născut cu probleme medicale foarte grave, care îl împiedică să respire singur, să clipească sau să mănânce.
Diagnosticele sunt crunte: encefalopatie hipoxică severă, un sindrom hipoton, o boală genetică şi o boală la muşchi, care se numeşte miopatie.
Au urmat internări, investigaţii medicale de lungă durată şi terapie, cărora băieţelul le-a făcut faţă, însă s-a zărit o speranţă în Turcia, unde poate face injecţii cu celule stem. O singură injecţie costă 10.000 de euro. Până în prezent, Teo a făcut 2 astfel de injecţii, situaţia lui ameliorându-se vizibil. Acest lucru ne dă mari speranţe să lupăm şi mai mult pentru a-l vedea pe Teo că se face bine.
Sumele necesare pentru continuarea tratamentului depăşesc posibilităţile financiare ale familiei. Pentru a îl ajuta să lupte şi să facă faţă situaţiei, s-a creat evenimentul « Alergăm pentru Teo », care va avea loc pe data de 15 septembrie, la Sala Sporturilor Olimpia. Participanţii la acest eveniment vor plăti o taxa de 35 de lei, bani care vor merge direct în contul Asociaţiei „Prieteni pentru Teo”, asociaţie creată de părinţii acestuia.

Pentru mai multe detalii puteţi lua legătura cu tatăl lui Teodor la numărul de tel :0762675051- Daniel Popescu.

Fotografie pusă la dispoziţie de familie.