FC Petrolul mai împrumută doi fotbaliști la Liga a III-a, unul în țară și altul în… străinătate! Între timp a aflat și brigada de șase arbitri de astăzi, de la debutul în Superligă, cu FC Voluntari

Dragos Trestioreanu -

FC Petrolul mai împrumută doi fotbaliști la Liga a III-a, unul în țară și altul în… străinătate! Între timp a aflat și brigada de șase arbitri de astăzi, de la debutul în Superligă, cu FC Voluntari

După ce a trimis deja, cu titlu de împrumut, câțiva jucători în ligile 3 și 2, noua prim-divizionară FC Petrolul Ploiești s-a mai despărțit, tot pentru un sezon, de încă doi. Ambii merg în al treilea eșalon; unul în România, iar altul în… Turcia. Mai cunoscutul Alexandru Saim Tudor (foto sus), care are și un prenume turcesc, dar nu știe și limba turcă, va merge la o formație din țara în care au făcut furori Gică Hagi, Gică Popescu și, chiar, Radu Niculescu. În schimb, juniorul Mihai Berbeacă (foto mijloc, în stânga, alături de de-acum fostul coechipier Sebastian Moroz), convocat la lotul național „U 18” în primăvara acestui an, va trece, de la CS Ocna Mureș, la CS Satu Mare, rămânând mai în zonă, ca să zic așa.

Saim Tudor a fost adus la FC Petrolul în vara ediției de campionat a Ligii a III-a, la sugestia fostului președinte și ex-antrenorului de-atunci, Cristian Vlad, respectiv Octavian Grigore. A fost destulă vreme un jucător important. Devenise un bun marcator, având execuții spectaculoase, și se remarcase ca un fotbalist polivalent. Intrat însă într-un con de umbră, a fost folosit mai puțin în sezonul trecut din L2 și a sfârșit prin a fi împrumutat, acum, la o echipă al cărei nume este „top secret”, decomadată. Nu la fel de pusă sub tăcere este situația lui Berbeacă, goal-keeper care nu vine la Ploiești decât la… reuniri, iar apoi, pentru câteva zile de antrenamente. După care, este direcționat/redirecționat spre regiunea Ardealului și, în prezent, a Oașului.

În altă ordine de idei, cu o zi înainte de disputarea meciului dintre FC Petrolul Ploiești și FC Voluntari, astăzi, 18 iulie 2022, de pe arena Ilie Oană, cu începere de la ora 21.30, „în direct” la Digisport, Orange Sport și Prima Sport, așa cum obișnuiește într-o etapă, Comisia Centrală de Arbitri a postat, pe siteul său, componența brigăzii de arbitri. De data aceasta, nominalizându-i și pe cei doi arbitri care oficiază în camera VAR. Astfel, partida de la Ploiești va fi condusă de către un trio alcătuit din centralul craiovean George Cătălin Găman (foto jos), asistat de concitadinul Adrian Popescu și de brașoveanul Stelian Slabu, rezervă fiind Iulian Dima (București). Arbitrul VAR este un alt craiovean, centralul Nicușor Flueran, iar arbitru AVAR – asistentul Valentin Avram, domiciliat tot în capitala țării. Cu toții vor fi monitorizați de către ex-centralul Augustus Constantin, din Râmnicu Vâlcea, delegat ca observator de arbitraj. Cel de joc va fi un alt bucureștean, Constantin Stătescu. Una peste alta, deci, un mix de olteni cu bucureșteni, lângă care s-a strecurat și un ardelean!

Foto: www.fcpetrolul.ro și www.doardinamo.ro

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024