Şantajabilii confiscă iar puterea?

Redactia -

Şantajabilii confiscă iar puterea?

Alegerile locale de anul acesta au creat cel mai aprig război existent la noi de după revoluție. Lupta oarbă a pus capăt prieteniilor, a creat haos, a încheiat cariere politice, dar mai ales a distrus oameni. Ca în orice fel de război, există și victime colaterale. Pentru cei care au crezut că a face politică e ca mersul la stadion s-au înșelat amarnic.
Cauzele acestui conflict sunt atât de neimportante, pentru cei care sunt în afara ringului, încât lupta este aproape invizibilă. Vizibilitate de data aceasta o dă DNA. Interesant e faptul ca lupta este dusă la extrem, iar jucătorii au ajuns să folosească și arbitrii. De fapt cei care vor câștiga se vor alege cu ceea ce se numește putere. Puterea este dată, din nefericire, prin vot, celor care de fapt manipulează mai mult, și în multe cazuri sunt manipulați. Datorită acestor lupte, România nu reușește, de aproape 3 decenii, de la moartea dictatorului, să își găsească drumul către adevărata libertate și democrație. De aproape 3 decenii, la fiecare tur de scrutin, partidele angajate în luptă aruncă în ring oameni care manipulează și sunt manipulați, șantajați de-a dreptul. Sunt foarte rare cazurile în care oamenii angrenați în acest joc își doresc cu adevărat să ajute comunitatea.
Am mai spus și o repet. Rețeta este aceeași, iar până când ea nu va fi schimbată, la varful partidelor vor ajunge diferiți indivizi, care vor sprijini alți indivizi, recompensați prin diferite metode. De aceea această luptă surdă nu se va încheia prea curând. Societatea nu este pregătită să dea puterea celor care pot duce destinele noastre mai departe, fără a mai exista pofta aceasta de a vedea „sânge pe pereti”.
Atunci când nu vor mai exista cei care „manjesc” ca să fie „mânjiți” vom avea o viață mai bună.
Sper ca voi, cititorii acestor rânduri să înțelegeți exact ce am vrut să spun. În viitor vă voi spune mai multe…
Andrei Pavel – membru PMP PH