SC FC Petrolul le-a făcut cadou femeilor şi copiilor peste jumătate din capacitatea arenei Ilie Oană

Redactia -

Având mai mult la timp dispoziţie decât în urmă cu două săptămâni, la meciul de acasă contra echipei FCM Târgu Mureş, conducerea SC FC Petrolul a profitat din plin şi a distribuit până astăzi, 30 noiembrie 2011, potrivit agenţiei Mediafax, informată de către managerul general Vivi Răchită, nu mai puţin de 9.000 de bilete, cu titlu gratuit, femeilor şi copiilor în vârstă de până la 14 ani. Asta potrivit deciziei Federaţiei Române de Fotbal, însuşită de către Liga Profesionistă de Fotbal, hotărârea fiind aplicabilă în cazul arenelor obligate să-şi închidă porţile la meciuri, din cauza producerii unor incidente la confruntări anterioare. „Sperăm să vină cât mai mulţi suporteri din rândul femeilor şi copiilor, ora fiind una rezonabilă, dorindu-ne astfel ca tribunele stadionului Ilie Oană să fi pline la un meci foarte important pentru noi, cel cu Pandurii Târgu Jiu” – a declarat Răchită pentru Mediafax. Jocul va debuta la ora 17.00, sâmbătă, 3 decembrie 2011, şi va fi ultimul, din acest an, al SC FC Petrolul, găzduit de către noua arenă a Ploieştiului.

Oficialul „lupilor” a ţinut să mai precizeze că partida cu gorjenii se anunţă  mai grea decât cea din etapa precedentă, fiindcă „vom întâlni echipa care are cel mai bun joc din liga întâi şi vine imediat după un rezultat impresionant obţinut în faţa Rapidului. Vom avea un meci foarte dificil, mai dificil decât cel cu Gaz Metan, din deplasare. Însă, Petrolul a jucat bine, aproape mereu, cu formaţiile puternice şi sper că o va face şi de această dată. Iar astfel va reuşi un rezultat pozitiv”. Organizatorii au făcut cunoscut că vor lăsa deschise casele de bilete până cu o oră înainte de debutul meciului dintre SC FC Petrolul şi Pandurii, dorind ca găzarii să aibă parte de un stadion plin, la ultima lor întâlnire cu simpatizanţii din Ploieşti, din categoria celor care vor avea permisiunea să intre pe „Ilie Oană”. (foto; www.gsp.ro). Reamintim că, la jocul de acasă din etapa a XIII-a, cu FCM Târgu Mureş, când s-a aplicat pentru prima oară în România decizia Comitetului de Urgenţă al FRF, din data de 8 noiembrie 2011, validată pe 17 noiembrie 2011 de către comitetul executiv al instituţiei de la Casa Fotbalului, au fost prezente pe stadion 2.226 de persoane.

 

.