Scandalul drogurilor din UPG, rezolvat fără privare de libertate

Redactia -

Scandalul drogurilor din UPG, rezolvat fără privare de libertate

Judecata studenţilor Borislav Purchev, Ene George Alexandru şi Enache Marius Bogdan, acuzaţi pentru trafic de cannabis, a fost finalizată ieri printr-o pedeapsă ce le va permite tinerilor să evite închisoarea în condiţiile redresării comportamentului lor social în următorii 4 ani. Magistraţii de la Tribunalul Prahova au decis condamnarea tinerilor la 3, respectiv 2 ani de închisoare cu suspendare şi anularea temporară a unei serii de drepturi civile în cazul lui Borislav Purchev, recunoscut ca şi conducător al operaţiilor de introducere şi comercializare de droguri în căminele UPG Ploieşti. Studentul bulgar şi complicii săi vor rămâne însă în atenţia organelor publice, fiind somaţi să menţioneze pe viitor autorităţilor orice schimbare de domiciliu şi orice act de părăsire a localităţii pentru o perioadă mai mare de 8 zile, precum şi alte modificări petrecute la nivelul vieţii lor publice: locuri de muncă, surse de venit, etc. Atenţia este concentrată în special asupra studentului bulgar, fiind investigată posibilitatea întreţinerii sale prin mijloace legale pe durata studiilor în România.

Scandalul drogurilor din UPG a apărut pentru prima oară în atenţia publică în luna noiembrie a anului trecut, când în urma unor percheziţii realizate în camerele de cămin UPG, studenţii au fost prinşi în posesia unor cantităţi mari de cannabis, alături de diverse obiecte utilizate în consumul de substanţe ilegale. Pedeapsa maximă prevăzută în România pentru trafic de droguri fiind de 15 ani de închisoare, Purchev se poate declara norocos în faţa deciziei instanţei de judecată Prahova, rămănând însă deschisă posibilitatea trimiterii sale după gratii în eventualitatea săvârşirii unei alte fapte penale.