Scapă de vechiturile din casă şi poţi câştiga electrocasnice noi

Redactia -

Scapă de vechiturile din casă şi poţi câştiga electrocasnice noi

– Campania Asociației RoRec, ”Locul deșeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!”, organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploieşti, revine pe 11-12 aprilie 2014 pentru o nouă acțiune de colectare a deșeurilor electrice.

 

”Ai unul sau mai multe aparate electrice defecte, baterii uzate, becuri sau neoane, adică deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE)? Nu merită să-ți ocupi casa cu ele și în nici un caz nu trebuie să le arunci la gunoi sau în natură – este ilegal! DEEE-urile poluează mediul în care trăim. Fă un gest simplu, corect și responsabil – scapă de aceste deșeuri în cadrul campaniei de colectare Locul deșeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!”, a declarat Andreea Dumitru, manager regional al Asociației RoRec.

 

Vineri şi sâmbătă, 11-12 aprilie 2014, între orele 09.00-17.00 vor fi deschise 10 puncte provizorii de colectare, unde cetăţenii din Ploieşti pot aduce deşeurile electrice şi electronice de care doresc să se debaraseze responsabil. Acestea vor fi amenajate în următoarele locuri:

 

  1. 1.Zona Hale – în faţa Halelor Centrale
  2. 2.Republicii – în faţă la Mega Image
  3. 3.Zona Nord – în faţa Complexului Mare
  4. 4.Zona Cameliei – în parcarea auto de la Gostat
  5. 5.Zona Malu Rosu – în staţia de autobuz din faţa Carrefour
  6. 6.Păltiniş – în staţia de autobuz
  7. 7.Zona Lămâiţa – în staţia de autobuz Blocul 39
  8. 8.Zona Cioceanu – în staţia de autobuz
  9. 9.Zona Sud – în faţa magazinului BIG
  10. 10.Zona Mihai Bravu – la piaţă

Dacă ai deșeuri electrice mari și grele, Asociația RoRec, împreună cu autoritățile locale, îți pun la dispoziție serviciul gratuit de preluare a DEEE-urilor voluminoase direct de la domiciliu sau sediu de firmă ori instituție. Tot ce trebuie să faci este să apelezi gratuit, din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă, TelVerde 0800 444 800, zilnic între 9.00 și 17.00.

 

“După ce i-am explicat despre colectarea și reciclarea deșeurilor electrice, bunica m-a lăudat și mi-a spus că facem un lucru foarte frumos. Și-a amintit că în vremea când era elevă și ei colectau sticlă, hârtie, fier vechi și se simțeau utili societății”, a povestit o elevă voluntară implicată în acțiunile de colectare ale Asociației RoRec.

 

 

TelVerde 0800 444 800 îți stă la dispoziție oricând ai nevoie să scapi de deșeuri electrice și nu știi unde sau cum o poți face! TelVerde este un serviciu gratuit, zilnic la dispoziția ta dacă vrei să afli unde și cum te poți debarasa de deșeurile electrice, unde există puncte de colectare, când și unde sunt zile de colectare în localitatea ta, precum și alte informații despre colectarea DEEE.

După acțiunea de colectare va avea loc o tombolă organizată de Asociația RoRec cu sprijinul membrilor Candy, Indesit, Philips și Skill, la care câțiva deponenţi vor putea câștiga și premii: 4 frigidere, 5 cuptoare cu microunde, 3 hote, 5 maşini de călcat, 5 cafetiere, 5 maşini de găurit. Tragerea la sorți a câștigătorilor va avea loc pe 14 aprilie, în interiorul Galeriilor Comerciale, ora 10.00.