Rezultat ca la Reșița, dar cu gazdele argeșene deschizând scorul și apărând remiza, apoi, „cu dinții”! – numai despre ce se întâmplă la FC Petrolul, echipa de suflet a ploieștenilor și a prahovenilor (episodul 28)

Dragos Trestioreanu - Sport

Rezultat ca la Reșița, dar cu gazdele argeșene deschizând scorul și apărând remiza, apoi, „cu dinții”! – numai despre ce se întâmplă la FC Petrolul, echipa de suflet a ploieștenilor și a prahovenilor (episodul 28)

Amânat sâmbătă seara, de la 19.30, ora oficială, până la 20.00 și, apoi, la 20.30, startul derbiului etapei a XVIII-a a campionatului dintre Campionii FC Argeș Pitești și FC Petrolul Ploiești s-a dat… duminică, 17 noiembrie 2019, de la 12.00, potrivit deciziei arbitrului făgărășean Marian Barbu și al acordului combatantelor, în urma ceții dese așternute asupra și a arenei Nicolae Dobrin, din Pitești, cu o seară mai înainte. Vremea a fost, de data aceasta, foarte bună pentru fotbal, dar meciul – oarecum bizar. Imediat după primul fluier al lui Marian Barbu, ca și la alte jocuri din deplasare, „lupii” au mers peste adversari, totuși dominarea lor fiind una sterilă. Colac peste pupăză, devreme, Argeșul a trecut în avantaj pe tabelă, un șut tare, expediat de la 20 de metri, din unghi de 45 de grade, stânga, spre colțul scurt, de către golgheterul localnicilor și printre cei ai eșalonului secund, Andrei Blejdea, l-a surprins pe Cezar Lungu. Cel care părea însă a fi replicat printr-un reflex de senzație, dar balonul atins cu palma dreaptă, in-extremis, de către goal-keeper-ul Petrolului a luat un efect neașteptat și – urmărit de Antoniu Manolache și ex-petrolistul Vasile Buhăescu – s-a dus direct în plasă!

Cu 0-1 aproape de la începutul confruntării, ploieștenii s-au pus iar pe treabă, într-o repriză, prima, în care argeșenii au mai ripostat câte puțin și numai pe contraatac. Același Blejdea și Vasile Buhăescu au mai dat ceva emoții. Folosit pe un post ciudat pentru el, în mijlocul trioului din spatele vârfului de atac, Nini Popescu a pendulat din ofensivă în apărare, s-a mai dus și în benzi, dar părea a nu-și găsi nicăieri locul! E adevărat că, mai ales în repriza secundă, niciunul dintre coechipierii lui nu a prea mai contat decât aglomerând propria jumătate. O tactică care nu i-a făcut deloc cinste trupei lui Ionuț Badea, una care poate să-i mulțumească divinității că a scăpat numai cu o remiză, fiindcă s-a făcut de 1-1, după ce, în minutul 56, Sergiu Arnăutu, „omologul” lui Blejdea din ierarhia golgheterilor, a punctat cu latul, de la 14 metri, ușor lateral stânga, sus, în colțul lung. Iar asta după un schimb de pase între Cătălin Ștefănescu, intrat cu vână, la reluare, dar pierdut pe final, din cauza unei accidentări, și Alexandru Saim Tudor, ultimul oferind un assist perfect!

Golul egalizator a venit după o serie de trei ocazii bune ale oaspeților, într-un interval de 180 de secunde, începând cu lovitura liberă a lui Saim, scoasă greu, în corner, de un tânăr portar detașat de la FCSB, Răzvan Ducan, de la colțul stâng, continuând cu mingea așezată pe șut lui Ștefănescu de către Arnăutu, dar cross-ul fostului ieșean s-a dus puțin peste buturi, și terminând cu ștergerea balonului cu capul, din „6 metri”, a lui Bogdan Gavrilă, pe lângă stâlpul din stânga lui Ducan, la o centrare perfectă a aceluiași Ștefănescu. Apropo de Ducan, de subliniat că acest „U 20” nu a prins nici măcar o minge tot meciul, ci fie a boxat-o sau respins-o, la fazele fixe, fie a scăpat-o din mâini, fie a… luftat hilar, într-o fază de râsul asistenței! Și totuși, a fost învins numai o singură dată de adversarii care au dominat „da capo al fine”, așa cum parcă nu au mai făcut-o niciodată, în acest sezon, în deplasare!

La capătul unei partide pe care a câștigat-o net la posesie, Petrolul a irosit însă adjudecarea a încă două puncte, ce-ar fi dus-o, ulterior remizelor de la Chiajna și din capitala țării ale echipelor CS Mioveni și UTA Arad, pe terenurile cu iarbă sintetică ale Concordiei și, respectiv, Metaloglobusului, la egalitate cu formația lui Marius Stoica și la numai o singură lungime în urma celei a lui Balint Laszlo. Obținând o remiză pe arena Nicolae Dobrin și revenind astfel pe locul 3, Laurențiu Marinescu și coechipierii lui au tremurat totuși, pentru o vreme, la ultimul duel al rundei cu numărul 18, Turris Oltul nereușind, finalmente, să câștige la Turnu Măgurele, în dauna Universității Cluj, scor: 1-1, unul tot mai înregistrat în L2, menținându-i astfel pe podium pe oponenții de miercuri. Repet, păcat că nu s-a profitat totuși de neta superioritate teritorială de la Pitești și s-a pus numai indigoul pe rezultatul final de la precedenta deplasare, 1-1 cu CSM Reșița, o formație care a schimbat apoi antrenorul. Dar și cel nou, Dorinel Munteanu, a bifat, de la instalare, două eșecuri consecutive! În Valea Domanului cel puțin, Petrolul a deschis scorul și a fost apoi egalată, în Trivale fiind invers. Însă, e drept, diferența dintre combatante a fost cu mult mai mare la Pitești, în favoarea Petrolului. Acolo unde, Ștefan Bărboianu a făcut mare risipă de efort, meritând numai laude, Saim Tudor a repetat evoluția bună din meciul cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, ca și noua-i specializare cu privire la executarea loviturilor libere de la distanță, iar Arnăutu a arătat că rămâne aproape tot timpul un atacant letal, cele 8 goluri marcate până în prezent confirmându-i pe deplin titulatura de golgheter al „lupilor”. Am scris la începutul cronicii că meciul din Trivale mi s-a părut unul bizar, iar asta deoarece nimeni și nimic nu ar fi anticipat că FC Argeș urma a fi fost atât de dominată, acasă, mai ceva ca o echipă din… subsolul clasamentului, și totuși a scăpat cu un X, că Ionuț Badea îl va fi scos la pauză, de pe teren, pe unicul său vârf de atac, Buhăescu, și îl va fi înlocuit cu un mijlocaș mai degrabă defensiv, Ionuț Șerban, că pe Blejdea, deși l-a schimbat post pe post, cu fiul lui Jean Barbu, Cătălin, era vorba totuși despre al doilea om veritabil de atac al gazdelor, că l-a ținut tot meciul între buturi pe nesigurul Ducan și că a acceptat ca Argeșul să se apere non-stop, în mitanul secund, ba chiar cu… toată echipa! Mă așteptam la altceva din partea unei trupe aflate sus în clasament!

CAMPIONII FC ARGEȘ: Ducan 6 – Tofan 6, Turda 6, Șerbănică 6.5, Mușat 6.5 – Prepeliță (cpt) 6, Moihedja 6 – Matiș 6.5, N. Popescu 6.5 (84 – Grecu), Blejdea 7 (71 – Barbu 6) – Buhăescu 6.5 (46 – Șerban 6). Colectiv tehnic: Ionuț Badea (antrenor principal), Dragoș Radu (antrenor secund), Viorel Dumitrescu (antrenor al portarilor).

FC PETROLUL: Lungu 6 – Bărboianu 7, Olaru 6.5, Manolache 6.5, Țicu 6.5 – Meza Colli 6, Cioinac 6 (46 – Ștefănescu 7; 80 – Mihăescu) – Gavrilă 6 (58 – Blănaru 5.5), Marinescu (cpt) 6.5, Saim Tudor 7 – Arnăutu 8. Colectiv tehnic: Flavius Stoican (antrenor principal), Silviu Ilie (antrenor secund), Mihai Ștețca (antrenor al portarilor), Radu Vasilcan (preparator fizic).

Au arbitrat: Marian Barbu 7 (Făgăraș) – Stelian Slabu 7 (Brașov) și Constantin Mihai Cantemir 7 (Făgăraș).

Arbitru de rezervă: Bogdan Neculcea (București).

Observatori: Traian Marcu (Sibiu), pentru joc, și Andrei Ioniță (București), pentru arbitraj.

Cartonașe galbene:  Moihedja (87), Turda (90+1).

Miercuri, 20 noiembrie, de la ora 19.30, Petrolul îi va oferi replica echipei Turris Oltul, la Turnu Măgurele, în restanța din etapa a XIV-a, cele două combatante de-atunci fiind despărțite de un singur punct în clasament, oaspeții venind în Teleorman ca ocupanți ai ultimului loc de podium, iar gazdele fiind o poziție mai jos. Va fi un meci de „care pe care”, mai ales după acuzele rămase „suspendate în aer” ale unui fotbalist de la Turris, care a dorit să-și păstreze anonimatul, acuzații referitoare la o presupusă motivare financiară acordată de către ploieșteni Sportului Snagov la meciul cu Silviu Pană & Co., de pe arena Daco-Getica, din etapa intermediară! După cinci zile, pe „Ilie Oană”, în ultima etapă a turului, găzarii vor primi vizita Gloriei Buzău, o grupare care evoluează fără nicio presiune, stând bine în ierarhie și neavând nici dreptul să promoveze.

Foto: www.fcpetrolul.ro (www.sportpictures.eu – Răzvan PĂSĂRICĂ) și www.digisport.ro