Scrisoare de mulţumire de la Consiliul Europei pentru MIrcea Cosma

Redactia -

Scrisoare de mulţumire de la Consiliul Europei pentru MIrcea Cosma

Ca urmare a participării în perioada 20-22 martie 2012, la a 22-a sesiune a Congresului Puterilor Locale şi Regionale, ce a avut loc la Consiliul Europei – Strasbourg, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma a primit din partea preşedintelui Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale, domnul Keith Whitmore, o scrisoare de mulţumire  pe care o redăm în original.

 La această sesiune, preşedintele Mircea Cosma a participat în calitate de reprezentant al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România precum şi ca membru al comisiei CIVEX (Comisia pentru Cetăţenie, Guvernare, Probleme Instituţionale şi Afaceri Externe) a Comitetului Regiunilor, unde a avut o intervenţie pe tema “Nivele intermediare de guvernare şi Exemple de bună practică”.

La acest eveniment, delegaţia României a fost condusă de consilierul judeţean Ludmila Sfârloagă, vicepreşedinte al Biroului Congresului Puterilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei.

Congresul Puterilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei este un for consultativ al Consiliului Europei, având rolul de a promova democraţia locală şi regională, de a îmbunătăţi guvernarea locală şi regională şi de a consolida auto-guvernarea autorităţilor.