Se înmulțesc știrile de la FC Petrolul: un nou secund și prețurile abonamentelor și biletelor pentru Liga a III-a și Cupa României

Dragos Trestioreanu -

Odată cu apropierea zilei revenirii la antrenamente a fotbaliștilor de la FC Petrolul Ploiești, luni, 17 iulie 2017, ora 19.00, încep să reapară cu repeziciune și alte vești oficiale din tabăra „galben-albaștrilor”. Astfel, s-a făcut publică includerea unui antrenor în staff-ul tehnic al trupei „lupilor”, noul colaborator al lui Octavian Grigore fiind un fost jucător bine cunoscut fanilor găzarilor, Ciprian Pura (48 de ani; foto, în mijloc). Conducerea Petrolului a avut de ales între două ținte, în ceea ce privește noul secund al lui Tavi Grigore, în afara lui Pura mai fiind în atenție și tehnicianul vicecampioanei județene, CS Blejoi. Până la urmă, s-a optat pentru Ciprian Pura, în dauna lui Răzvan Vlad, cel din urmă fiind și cu 13 ani mai puțin vârstnic decât cel dintâi. Pura a evoluat în echipamentul Petrolului și în campionatul Diviziei A, a trebuit să se retragă prematur, din cauza unor probleme cardiace, a devenit ulterior antrenor, însă a revenit și pe teren, ca tehnician-jucător al echipei din Liga A Prahova, CS Ceptura. Cea de care s-a despărțit anul trecut, în toamnă, plecând la o școala de fotbal din Norvegia. S-a întors acasă și acum a fost cooptat în colectivul tehnic al FC Petrolul.

Totodată, au fost făcute public și noile prețuri la abonamentele și biletele de intrare pe arena Ilie Oană pentru sezonul următor, în care Petrolul va evolua în întrecerile Ligii a III-a, dar va și continua în competiția așa-numită KO. Așa cum notează pagina oficială de Facebook a clubului ploieștean, de miercuri, 19 iulie, va debuta „procedura de comercializare a abonamentelor valabile pentru jocurile de pe teren propriu din cadrul sezonului 2017-2018 (campionat şi Cupa României). Preţurile abonamentelor vor fi următoarele:

* Pentru sezon întreg

– Tribuna 0 – 280 lei;

– Tribuna I – 200 lei;

– Tribuna a II-a – 125 lei (tarif întreg) şi 100 lei (tarif redus pentru pensionari, elevi, studenţi);

– Peluze – 100 lei (tarif întreg) şi 80 lei (tarif redus pentru pensionari, elevi, studenţi).

* Pentru turul ediţiei de campionat 2017-2018

– Tribuna 0 – 160 lei;

– Tribuna I – 115 lei;

– Tribuna a II-a – 75 lei;

– Peluze – 60 lei.

Abonamentele vor putea fi procurate de la casa de bilete a stadionului Ilie Oană, aceasta urmând să fie deschisă, de luni până sâmbătă, între orele 9.30 și 16.30.

IMPORTANT! În perioada 19 iulie – 29 iulie, procedura va fi rezervată EXCLUSIV vechilor abonaţi, cei care vor avea opţiunea de a-şi păstra locul pe stadion. În acest sens, la procurarea unui abonament nou, vă rugăm să prezentaţi şi vechiul abonament. Abonamentele pentru pensionari/elevi/studenţi vor fi emise doar pe bază de talon pensie/carnet student sau elev, în limita unui singur abonament.

Totodată, FC Petrolul Ploieşti face cunoscute şi preţurile biletelor pentru meciurile de pe teren propriu din sezonul 2017-2018:

– Tribuna 0 – 20 lei;

– Tribuna I – 15 lei;

– Tribuna a II-a – 10 lei;

– Peluze – 8 lei”.

Foto: www.sportonlineph.ro