Se sfârșește povestea minunată a „lupilor”?

Redactia - nov. 4, 2014

Arena Ilie Oană. Luni, 3 noiembrie 2014. Ora 18.10. Peluze goale. Se știa că urma să fie așa. La fel și de ce. Doar grupul de fani ai Oțelului, care ocupa câteva rânduri din spațiul alocat galeriilor echipelor oaspete, de la P2, mai ștergea infim din senzația de irosire! Puțini suporteri, dar inimoși. Frumos! Echipa lor era deținătoarea „lanternei roșii”. Formații mai sus plasate în ierarhia Ligii I și mai fără griji nu au reușit să fie însoțite la Ploiești de nici măcar un simpatizant! Galațiul refuză să moară din cauza nevolniciei unui finanțator venit să ia – tot! -, ci nu să dea. Cu peluzele închise pentru petroliști, chiar și luni seara, chiar și la puține grade în termometre, cu bilete de valoare zero acordate abonaților din spațiile închise spectatorilor, m-aș fi așteptat ca ambele tribune să fi fost pline ochi. Nu s-a întâmplat astfel. La T1, doar lateralele, acolo unde s-au teleportat „interzișii” – cu steagurile și eșarfele din dotare. La T0, cam bătea vântul! Nu era chiar de mirare, nejucându-se împotriva… Stelei! La T2, tot pe laterale, și tot cei care nu mai aveau voie să urce la locurile lor obișnuite. Tot cu steaguri și eșarfe, dar și cu trei bannere, expunerea către camerelor TV fiind explicația postării lor acolo. Mesaje directe sau doar cu un anume substrat. Nu știu dacă au deranjat sau doar că au fost montate peste reclamele sponsorilor i-a făcut pe stewarzi să le îndepărteze, după vreo câteva minute de parlamentări. La mijlocul T2, mereu aceiași abonați – din generațiile mai vechi de petroliști, întotdeauna la datorie, aplecați când spre contestatari, când spre dezavuarea xenofobismului. Nu a mai fost cazul, din acest ultim punct de vedere, și la meciul cu gălățenii. Nici jucătorii Oțelului, nici arbitrii nu au fost prilej de repetare a scandărilor ce au condus la ferecarea peluzelor populate de fani ai Petrolului. Privind în urmă, am făcut un stop cadru imaginar pe P1, atunci când de acolo au zburat mii de role de hârtie, ca pe vremuri, moment imortalizat pe peliculă și postat pe www.romaninaultras.net. O clipă din povestea minunată ce a început la Ploiești într-o noapte de toamnă, cu un eșec dureros, dar care i-a unit atunci pe toți petroliștii. Ceea ce a urmat au fost clipe care au rămas în „arhiva” fiecărui iubitor de galben și albastru și aș alege drept moment de grație sărbătorirea celor 90 de ani de istorie ai Petrolului, în primăvară. Atunci, stadionul a fost TOT în galben și albastru, la cea mai grozavă coregrafie văzută în nouă decenii de viață ai găzarilor! Povestea continua. La fel de frumoasă. Și vara a fost pe același trend. După trei ani, în același loc, toamna galben-albastă din 2011 s-a transformat într-o… ceață. Au apărut contestările. Nimic anormal, totuși. Numai că strategia și-a mutat planurile – de la un demers democratic, la o răzbunare fără sorți de izbândă. Fără rost. Jocul frumoas de altădată a început să dispară. Aș lua drept reper renunțarea bruscă la Ovidiu Hoban și cea neașteptată la Răzvan Lucescu. De-atunci, s-a rupt ceva. Și s-a tot rupt!

Cu Oțelul a fost, probabil, cea mai scăzută asistență pe o arenă care se afla pe primul loc în topul de profil. Norii negri au urcat de pe gazon spre peluze, dar și spre tribune. Totuși, Petrolul este pe podium. Chiar dacă a irosit două șanse să mai urce un loc, e acolo, sus. Semnele favorabile că se va mai implica în lupta pentru titlu, e adevărat, nu prea mai există. Când faci remize albe, acasă, cu ultimele două clasate, ar fi fost și cam greu să mai speri. Nici jocul nu mai susține ideea unei lupte la vârf. Însă, obiectivul este locurile 1-2. Deci, mai e o țintă – superioară celei din ultimele două ediții de campionat ale Ligii I. Sigur, titulatura de vicecampioană nu are același faremc ca aceea de cea mai bună echipă de fotbal din România. Dar este un nivel mai sus, un progres. Petrolul poate – și trebuie – să creadă că nu-i lipită de poziția a treia, că merită să se bată pentru a nu rămâne bună în grad, pentru al treilea an competițional consecutiv. Are nevoie însă de toți suporterii săi de un stadion plin, mai exact, nu de pâlcuri răzlețe de fani. Jucătorii au nevoie să creadă din nou că povestea frumoasă scrisă de ei în iarbă nu e pe cale să se termine. Că lumea îi iubește și acum, când nu mai oferă show-urile de altădată. Efectul contestărilor este, cel puțin deocamdată, nul. Ca o… remiză albă! Cele ale xenofobismului, da, se văd cu ochiul liber. Și pierd și fanii, și favoriții lor, nu numai contestații! Mai sunt câteva etape, în două dintre ele Petrolul va juca iar pe „Ilie Oană”. E drept, tot cu peluzele goale, dar tribunele ar trebui să fie atunci arhipline! Chiar dacă adversare îi vor fi o nou-promovată – ASA Târgu Mureș, revelație totuși a turului de campionat, respectiv o echipă din subsol, Concordia Chiajna. O să fie timp destul în pauza competițională de contestări, de discuții, eventual de dialog, dacă va mai fi acceptat. Până la finalul turului, Geraldo și coechipierii săi trebuie susținuți pentru a ierna pe un loc de obiectiv. Apoi, se va mai vedea ce și cum. Se poate?