Sfaturi pentru o minivacanţă liniştită

Redactia -

Sfaturi pentru o minivacanţă liniştită

Poliţiştii rutieri acţionează pe tronsoanele de drumuri naţionale, utilizând în medie, zilnic, peste 30 de mijloace auto, dintre care 15 dotate cu aparate radar. Poliţia Rutieră va fi sprijinită de colegii de la ordine publică, pentru fluența traficului rutier şi prevenirea evenimentelor rutiere. În perioada minivacanței de Rusalii se va înregistra un aflux important de persoane spre localităţile şi zonele turistice şi de agrement. Majoritatea deplasărilor vor fi efectuate cu autoturismul. În acest context, le atragem atenţia conducătorilor auto să nu manifeste un comportament teribilist, întrucât îşi pot pune în pericol propria viaţă sau a celorlalţi participanţi la traficul rutier. De asemenea, pentru a evita aglomeraţia trebuie să-şi planifice din timp călătoriile și, atunci când e cazul, să ia în considerare varianta alegerii unor rute alternative .

Poliţia Rutieră recomandă tuturor participanţilor la trafic să respecte cu stricteţe semnificaţia indicatoarelor si îndrumările polițiștilor rutieri !

– Poliţiştii rutieri le recomandă şoferilor, ca înainte de a porni la drum, să verifice

starea tehnică a maşinii.

– Nu va urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

– Conduceţi cu multă atenţie şi răbdare!

– Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

– Respectaţi ceilalţi participanţi la trafic, indiferent dacă sunt pietoni sau conduc biciclete, mopede, motociclete!

În cazul în care aţi fost victima sau martorul unei infracţiuni, vă rugăm să vă adresaţi celei mai apropiate unităţi de poliţie, sau să apelați la numărul de telefon 112.