SGU Ploieşti: Scăldatul interzis în fântânile fără apă

Redactia -

SGU Ploieşti: Scăldatul interzis în fântânile fără apă

După ce că a abandonat fântânile arteziene din parcul Petrom de la Gara de Vest, SGU Ploieşti pare că mai face şi mişto de ploieştenii care îşi petrec timpul liber acolo. De altfel îngrijit, parcul de la Vest are cu adevărat nevoie de cele două – trei fântâni arteziene care au fost amenajate acolo dar, din păcate, sunt ţinute închise de către SGU. Din ce motiv au fost închise fântânile, nu ştim şi nu credem că e chiar în regulă să se facă „economie” închizând aceste fântâni care ofereau puţină răcoare celor care îşi plimbă copiii acolo. Cert este că, pentru ca nu cumva vreun copil să îndrăznească să se scalde în mormanul de glod de pe fundul bazinelor, au fost postate ditai pancartele cu mesajul „SCĂLDATUL INTERZIS”.

„Cred că primăria face mişto de noi. Dacă tot a închis apa la fântâni, măcar să ia de acolo pancartele alea cu „scăldatul interzis”, dacă nu sunt in stare să creeze un pic de confort pentru ploieştenii din Vest şi să dea drumul la apă”, ne scrie un cititor.

 

 

fantana_fara_apa_2