„Shakespeare sub Castani”, în weekendul 11-12 iulie, la Ploieşti

Redactia -

„Shakespeare sub Castani”, în weekendul 11-12 iulie, la Ploieşti

Primăria Municipiului Ploiești vă invită pe Bulevardul Independenței, în weekendul 11–12 iulie a.c., laShakespeare sub Castani”, un eveniment dedicat teatrului, literaturii și artei spectacolului, organizat în cadrul proiectului Republica de sub Castani”.

 

Timp de două zile, Bulevardul Independenței se transformă într-o scenă în aer liber, unde universul fascinant al lui William Shakespeare prinde viață prin reprezentații teatrale. Weekendul reunește actori talentați, care vor aduce în fața spectatorilor personaje memorabile și povești care au traversat secolele.

Publicul este invitat să redescopere farmecul pieselor de teatru, într-o atmosferă relaxantă, sub umbra castanilor, într-un spațiu dedicat întâlnirii dintre cultură și comunitatea ploieșteană, astfel:

Sâmbătă,11 iulie:

  • de la ora 14.30 – repetiții spectacol “Romeo și Julieta”, regie Anca Sigartău;
  • de la ora 20.00 – spectacolul “Romeo și Julieta”, regie Anca Sigartău;

 

Duminică,12 iulie:

  • de la ora 14.30 – repetiții spectacol “Batista Desdemonei”, după o idee de Paula Vogel, regie Anca Sigartău;
  • de la ora 20.00 – spectacolul “Batista Desdemonei”, după o idee de Paula Vogel, regie Anca Sigartău.

Piesele de teatru se vor juca în aer liber, în zona Rondului I din Bulevardul Independenței. Accesul publicului va fi liber.