Shopping City Ploiești lansează „Pauza de Șah”: competiții de șah rapid cu premii garantate pentru copii
Redactia -

Shopping City Ploiești, în colaborare cu Asociația Județeană de Șah Prahova, Clubul Sportiv Universitar Ploiești, FC Petrolul Ploiești și Grupul Observatorul Prahovean, anunță organizarea competițiilor de șah rapid în cadrul programului educațional PAUZA DE ȘAH. Primul eveniment va avea loc sâmbătă, 29 martie, începând cu ora 09:00, în zona food court a Shopping City Ploiești.
Competițiile sunt organizate în patru turnee și vor avea loc până în luna decembrie, astfel:
Turneul A – jucători legitimați din ciclul gimnazial și liceal (omologare FIDE);
Turneul B – jucători legitimați din ciclul primar și grădiniță (omologare FIDE);
Turneul C – jucători nelegitimați din ciclul gimnazial și liceal;
Turneul D – jucători nelegitimați din ciclul primar și grădiniță.
Competiția se va desfășura în sistem 6 runde, cu un ritm de joc de 10 minute + 5 secunde/mutare pentru fiecare jucător. Festivitatea de premiere va avea loc în aceeași zi, pe 29 martie, după terminarea ultimei runde, iar câștigătorii vor fi recompensați cu vouchere cadou oferite de Shopping City Ploiești.
Evenimentul va fi arbitrat de Radu-Cătălin Chirilă și Fide Dariana-Gabriela Didiliuc. Organizatorii vor pune la dispoziție echipamentele necesare, iar întregul eveniment se va desfășura într-un spirit fair-play.
Prin programul PAUZA DE ȘAH, organizatorii își propun să le ofere elevilor cele mai bune oportunități de antrenament și competiție, pregătindu-i pentru concursurile naționale și internaționale.

![Lucrările de modernizare a Spitalului Câmpina au ajuns la ultima etapă Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2026/06/screenshot-2026-06-17-080450.jpg)
![Dezinsecţie şi deratizare în Ploieşti, în iunie. Unde se intervine Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2021/09/dezinsectie-1-ploiesti.jpg)

![Virgiliu Nanu, anunţ despre lucrările la drumul prăbuşit dintre Câmpina şi DN1 Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2026/06/lucrari.jpg)
![Lista străzilor din Ploieşti pe care se lucrează săptămâna aceasta Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/11/canalizare.jpg)