Și totuși, Ianis Stoica a rămas același copil al nostru! – numai despre ce se întâmplă la FC Petrolul, echipa de suflet a ploieștenilor și a prahovenilor (episodul 13)

Dragos Trestioreanu - Sport

Și totuși, Ianis Stoica a rămas același copil al nostru! – numai despre ce se întâmplă la FC Petrolul, echipa de suflet a ploieștenilor și a prahovenilor (episodul 13)

Să fie trei sau chiar vreo patru ani, într-o perioadă în care dădeam accept, pe Facebook, la orice cerere din partea cuiva care îmi lăsa impresia că ar fi fan al Petrolului, când mi-a solicitat-o și cineva pe nume… Ianis Stoica. Sincer, atunci, numele nu mi-a spus absolut nimic. Avea 12 sau 13 ani, cred, un copil, deci. Acum un an sau doi, un… Ianis Stoica m-a abordat pe privat și m-a întrebat ce mai face, cu Petrolul! Și tot așa, după fiecare meci, ajunsesem să comentez meciurile „lupilor” cu un puști care mai crescuse, firește. Când, deodată, declicul: acesta-i fiul lui Pompiliu Stoica și e junior la FCSB! Nu mă ascund, îmi plăcuse foarte mult de tatăl lui, ca fotbalist, și mă bucurasem că a pus, parcă, ghetele în cui după promovarea cu Petrolul, din vara lui 2011. Încet-încet, am aflat că Ianis i-a călcat pe urme și a început să practice sportul rege la Centrul de Copii și Juniori al SC FC Petrolul. Și că, să nu mai lungesc pelteaua, după faliment, pentru a nu pierde contactul cu fotbalul, a plecat, cu tatăl lui, în Germania, la un club cu echipă în 1.Bundesliga, iar de acolo, la revenirea în țară, oferta cea mai bună a fost de la… FCSB. Un club pe care suporterii Petrolului îl detestă! Dar și cu cele mai bune condiții la nivel de copii și juniori, plus echipă de seniori, FCSB 2, în campionatul Ligii a III-a. La ora aceea, nimeni nu știa dacă va mai exista Petrolul, după declararea stării de faliment a SC FC Petrolul. Copilul fusese crescut la copiii și juniorii găzarilor având în gând numai… Petrolul și Petrolul. Visa să debuteze acolo, la echipa mare fiindcă acolo era a doua lui casă. Falimentul a lovit însă ca un trăsnet!

A debutat, cu gol, în Cupa României, la fragedă vârstă, dar în campionat LPF nu-i permitea tot atunci s-o facă. A făcut-o puțin mai târziu, dar tot la o vârstă mică. Nu la FCSB, ci la Dunărea Călărași, unde fusese împrumutat de clubul lui Gigi Becali, apreciindu-se că ajunsese la o valoare superioară Ligii a III-a. Era și internațional de juniori, ba chiar și căpitan la generația sa, fiind și principalul marcator al acestei reprezentative juvenile. Și totuși, Ianis Stoica a rămas același copil al nostru! Adică, al Petrolului! Și când era la Călărași, am continuat să disecăm fiecare partidă a „galben-albaștrilor”, imediat după disputare. Atunci mi-a venit ideea să încerc să îl conving să revină neapărat la Petrolul. Sincer, îmi închipuiam că am șanse undeva la maximum 10%. Îl dorea Clinceniul, îl dorea Buzăul, îl dorea Argeșul, Nicolae Dică știindu-l foarte bine de când o antrenat pe FCSB. Dar, am continuat să îi explic că locul lui este aiciși numai aici, la Petrolul! De convins s-a convins totuși singur, necrezând că am vreun merit cât de mic. Nici nu trebuia, de altfel. Nu împlinise nici 17 ani, dar dovedea o personalitate puternică și avea o inteligență neașteptată pentru un copil de vârsta lui. Semne ale unei educații perfecte primite de la părinții lui, mama, Magda, și tatăl, Pompiliu. În ziua în care a fost preluat de la un hotel din Brașov de către președintele executiv Marius Stan, cel care-i obținuse acordul de împrumut, și de antrenorul principal Flavius Stoican, pentru a-l duce la antrenamentul Petrolului, el fiind deja în pregătiri cu FCSB, am știut că am reușit! El să revină la clubul la care crescuse, iar eu – să îl văd jucând în galben și albastru, la defuncta SC FC Petrolul neapucând deloc.

După primul lui joc oficial la actualul FC Petrolul – fac o paranteză și recunosc că am convenit, la momentul semnării contractului cu clubul găzarilor, să nu mai vorbim despre echipă, ci despre orice altceva -, dar și ulterior debutului său, mi-am dat seama, din comentariile suporterilor de pe o rețea de socializare, că este privit altfel decât foști colegi de-ai lui de centru. Însă, nu prima criteriul valoric în privința aprecierilor, ci exclusiv faptul că uniidintre juniori nu apucaseră să plece de aici, iar el, da. Ba chiar, și un coleg de breaslă îmi spunea, recent, că îl place mai mult pe un junior X (nu are importanță pe cine), fiindcă este… al nostru, ci nu al altcuiva! Atunci, mi-am dat seama că deja ceva nu este deloc în regulă. Copilul îmi tot spunea despre Petrolul, era clar că iubește Petrolul. Fanii nu știau toate astea și nici nu putea fi spus public, îmi închipuiam eu. Asta până ieri, când dând dovadă de maxim curaj – nu știu dacă un senior l-ar fi avut! – a oferit un sincron, după meciul echipei naționale „U 18”, contra Slovaciei, în care marcase singurul gol al României – și, în fața a două microfoane, de la Telekomsport și Digisport, a spus răspicat: Pentru mine (Petrolul) e cel mai frumos club din lume, e clubul care îmi place cel mai mult, cu suporteri, cu oameni de fotbal, condiţii de Liga 1 şi sper să promovez”. „Te-ai simţit mai fotbalist la Petrolul decât la FCSB?”. „Nu, eu încerc să îmi fac treaba la fel peste tot pe unde merg, să îmi ajut echipa”. „La FCSB nu vezi asemenea fani ca la Petrolul…”. „Da, acolo e diferit, e chestia cu Liga a 4-a, dar sunt suporteri și acolo. Dar nu se compară nicio echipă la suporteri cu Petrolul, asta e clar”!

Limpede și fără a lăsa loc la interpretări! Fără să-și „fardeze” răspunsul, fără teama că ar putea supăra clubul proprietar din acest moment. Un bărbat adevărat! Chiar și numai pentru această declarație, dacă nu și pentru calitățile deosebite pe care le are, perfect vizibile la o analiză mai atentă. Nu poate fi acum nici Arnăutu, să dea goluri pe bandă rulantă, la seniori, și nici Munteanu, să aibă atâta experiență, dar are altceva, adică un viitor frumos! Simpatizanții Petrolului ar avea astfel datoria, dar nu și obligația, evident, de a-l privi măcar cu alți ochi! Sau, cel puțin, la fel ca pe Valentin Țicu, Mario Bratu ori Robert Daniel, cei care nu au apucat să plece la alte cluburi, sau ca pe Antoniu Manolache, care a fost și el pe afară, chiar și jucând acolo! Și ei, dar și Ianis Stoica, rămân cu toții copiii noștri!

Nota bene: este ultimul text, separat, pe care îl scriu despre Ianis, de-acum încolo el trebuind să lupte continuu să le ajungă la suflet suporterilor, prin fazele și golurile lui, la fel ca și la echipa națională „U 18”! Sper ca aceste rânduri sincere izvorâte dintr-un suflet de mare petrolist – pentru că adevărul trebuie spus și cunoscut – să nu îl afecteze în vreun fel la club și la echipă, căci ar fi total nedrept pentru cel care încă este un copil!

Foto: www.telekomsport.ro și www.fcpetrolul.ro