Simona Halep, șefa lotului de cetățeni de onoare ai unui oraș prahovean

Redactia -

Simona Halep, șefa lotului de cetățeni de onoare ai unui oraș prahovean

Simona Halep – cea mai bună jucatoare de tenis din România, Ana Maria Brânză – campioană mondială şi europeană la spadă, Marcel Pavel – celebru cântăreț român de muzică ușoară, Damian Drăghici – singurul muzician român care a câștigat premiul Grammy și Ion Barbu –  viceprimar al orașului Bușteni în perioada 1970-1987 vor primi titlul de ”Cetățean de onoare al orașului Bușteni”. Distincțiile vor fi acordate în cadrul unei ceremonii ce va avea loc vineri, 20 decembrie 2013, începând cu ora 13.00,  la sediul Primăriei Bușteni.

Evenimentul se va  încheia la o cabană din localitate, unde oaspeții vor fi întâmpinați, potrivit tradiției, cu țuică fiartă și  “pomana porcului”.

Primarul Emanoil Savin a făcut peste 50 de cetățeni de onoare ai orașului Bușteni, „șpilul” fiind că odată cu titlul aceștia primesc câte 500 metri pătrați de teren pentru o casă de vacanță în zona Poiana Țapului.

Printre cetățenii de onoare „unși” până acum, se numără Lucian Bute, Adrian Mutu, Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Leonard Doroftei, Alina Dumitru, Ionuț Iftimoaie, Angela Gheorghiu, Vasile Șeicaru, Cornelia și Lupu Rednic etc.