Sinaia, gazdă pentru Şcoala de Vară Team Work – „Coaching, pasul către tine”

Redactia -

În perioada 13-19 august 2012, potrivit www.port.ro, are loc a 10-a ediţie a Şcolii de Vară Team Work – „Coaching, pasul către tine!”. Cursurile au loc sub forma unui aşa-numit „bootcamp”, în cartierul Cumpătu, din staţiunea montană prahoveană Sinaia, şi se desfăşoară în cadrul Staţiunii Didactice şi de Cercetări Ecologice a Universităţii Bucureşti. Şcoala de vară este organizată de către Asociaţia Team Work şi reuneşte 20 de tineri, studenţi ai acestei instituţii de învăţământ superior.

Pe parcursul a şapte zile, participanţii au parte de un program de educaţie non-formală, cu tema „Coaching”, una care constă în sesiuni de training, activităţi creative şi team-building. Toate activităţile sunt îndrumate de traineri profesionişti, din cadrul „Evolutiv Consultants Network”, cei care transmit atât informaţii, cât şi abilităţi. Participarea s-a făcut pe bază de înscrieri, în perioada 4-17 iunie, pe blogul „Team Work”. Asociaţia Team Work este o organizaţie nonguvernamentală, care are misiunea de a facilita acumularea, de către tineri, prin activităţi de voluntariat, a experienţei necesare încadrării eficiente pe piaţa muncii şi îşi propune promovarea – în rândul studenţilor – unei atitudini pozitive faţă de voluntariat şi munca în echipă.