Sistemul de management al deşeurilor se extinde în Prahova

Redactia -

Sistemul de management al deşeurilor se extinde în Prahova

Miercuri, 11 iunie, 2014, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma a participat în comuna Drăgăneşti la adunarea generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară DUMI-SAL 2009, asociaţie care s-a constituit în vedere implementării Proiectului PHARE CES 2004 „Înfiinţare sistem de colectare, selectare şi transfer deşeuri menajere în comunele Drăgăneşti, Gherghiţa şi Dumbrava ”.

La adunare au participat membrii actuali ai asociaţiei, respectiv primarii comunelor Drăgăneşti, Gherghiţa, Dumbrava, Sălciile, Boldeşti Grădiştea, Vadul Săpat, Răduleşti (Ialomiţa), Adâncata (Ialomiţa) dar şi reprezentanţii primăriilor care doresc să adere la această asociaţie.

În cadrul adunării generale s-a hotărât primirea în asociaţie, începând cu data de 1 iulie 2014 a primăriilor Olari şi Fulga, urmând ca de la 1 august 2014 să adere şi primăriile comunelor Ciorani, Râfov şi Balta Doamnei.

Aderarea la ADI – DUMI-SAL 2009 a acestor noi membri reprezintă o primă etapă în realizarea Zonei 3 Drăgăneşti, care face parte din proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Prahova”. Cu o valoare totală de 164.230.212 lei, proiectul este finanţat în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu 2007-2013, Axa prioritară 2 POS Mediu– “Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor contaminate istoric”, Domeniul major de intervenţie 1 –“Dezvoltarea sistemelor integrate de management al deşeurilor şi extinderea infrastructurii specifice”.

Zona 3 Drăgăneşti va cuprinde 10 comune (Drăgăneşti, Dumbrava, Gherghiţa, Boldeşti Grădiştea, Sălciile, Ciorani, Balta Doamnei, Râfov, Fulga, Olari) şi va deservi 14.287 de gospodării (aproximativ 36.408 locuitori).

După implementare, “Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor în Prahova” va avea 7 zone de operare: Buşteni (zona 1), Boldeşti Scăieni (Zona 2), Drăgăneşti (zona 3), Urlaţi (zona 4), Vălenii de Munte (zona 5), Valea Doftanei (zona 6) şi Câmpina (zona 7).