Siteul central de sport care a anunțat că Edi Iordănescu a bătut palma cu FC Petrolul s-a… grăbit! Mai durează până ce se va decide în ce direcție o ia înzestratul antrenor!

Dragos Trestioreanu -

Siteul central de sport care a anunțat că Edi Iordănescu a bătut palma cu FC Petrolul s-a… grăbit! Mai durează până ce se va decide în ce direcție o ia înzestratul antrenor!

Marți, 4 august 2020, siteul www.gsp.ro – preluat, apoi, de multe altele centrale și locale – a anunțat că antrenorul bucureștean Edward Iordănescu a bătut palma cu FC Petrolul și urmează ca, în câteva zile, să semneze contractul cu ploieștenii! Vestea a fost primită cu maximă satisfacție de către numeroși suporteri ai „galben-albaștrilor”, care văd în ambițiosul și înzestratul tehnician Edi Iordănescu un garant în ceea ce privește bifarea obiectivului promovării în Liga 1, la finele celui de-al treilea sezon consecutiv în care „lupii” au combătut și vor mai combate în al doilea eșalon. Numai că, siteul mai sus-menționat s-a… grăbit cu postarea unei astfel de informații!

Astfel, din surse apropiate antrenorului, am aflat că, în niciun caz, nu există acum un acord dat de Iordănescu jr. clubului găzarilor, în sensul preluării destinelor tehnice ale echipei acestuia, clasată pe locul 5 la finele play-off-ului ediției 2019-2020. Dimpotrivă, fiul fostului selecționer Anghel Iordănescu se zice că ar fi recunoscut că, până azi, cel puțin, nu s-ar fi decis, încă, în ce direcție o va lua în următorul sezon! Deci, nici înspre Petrolul, nici înspre un alt club. În plus, se mai spune și că nu are obiceiul de a replica la orice știre postată de vreun site, așa cum s-a întâmplat și marți! Cert rămâne, poate, doar că Edi Iordănescu ar rămâne, ca și în toamna lui 2018, de altfel, o țintă a conducerii clubului ploieștean. Dar, până la a se vedea o semnătură pe contract, dacă va și fi, s-ar părea că va mai dura.

În altă ordine idei, s-a bifat o prelungire de contract pe un an competițional, cea a portarului Raul Avram – unul dintre căpitanii echipei -, cel care îl urmează pe Antoniu Manolache, despre care am anunțat deja. Totodată, de subliniat că un alt senior sub contract, ca și Younes Hamza, este fundașul central Andrei Răuță, care va continua, deci, la FC Petrolul, ca și ceilalți doi coechipieri ai săi din sezonul abia încheiat.

Foto: www.prosport.ro și www.fcpetrolul.ro (Raul Avram, împreună cu tatăl său, Ilie Avram, un mare petrolist)