Situaţia în Prahova privind epidemia cu noul coronavirus – 29 martie
Daniel Dimache -
Tinerii geniali ai Prahovei sprijină medicii în lupta cu noul coronavirus
În lupta anti COVID-19, câțiva tineri geniali ai Prahovei își pun înpractică toatei deile și priceperea pentru a creea echipamente de protecție. Este vorba despre echipa de Robotică InfO(1)Robotics de la Colegiul Național„Ion Luca Caragiale“ din Ploiești, care împreună cu Deco RAM şi BraveBots au început realizarea de viziere pentru personalul care acționează în prima linie în războiul cu coronavirusul.
Tinerii au dăruit echipajelor de salvatori 20 de viziere necesare pentru protecția paramedicilor.
Își doresc să meargă mai departe cu acest demers, însă au nevoie de susținere financiară. Cei care vor să sprijine inițiativa o pot face donând în contul deschis la Raiffeisen BANK, IBAN: RO92 RZBR 0000 0600 0183 6305, pe numele beneficiarului AVRAM MARIUS DAN.
Măsuri anticoronavirus
În continuarea informării privind situația COVID 19, vă aducem la cunoștință că în data de 29 martie 2020, la nivelul județului Prahova, sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) 6912 persoane aflate în auto-izolare la domiciliu. În carantină instituționalizată se află, în prezent, 198 de persoane.
În vederea combaterii răspândirii noului coronavirus, dar și a descurajării faptelor de natură contravențională, înregistrate în acest context, echipaje mixte ale Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au continuat seria de verificări atât în rândul persoanelor fizice, cât și a agenților economici.
În cursul zilei de sâmbătă, 28 martie, au fost controlate aproape 6900 de persoane aflate în auto-izolare și 81 de agenți economici.
În urma acestor demersuri au fost întocmite șase noi dosare de cercetare penală pentru șapte persoane, toate pentru încălcarea art.352 privind zădărnicirea combaterii bolilor și au fost aplicate 436 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 394.400 lei. Toate au fost date de către lucrătorii MAI din Prahova pentru încălcarea restricțiilor de circulație prevăzute în Ordonanțele Militare.
De la debutul epidemiei și până în prezent, lucrătorii MAI au deschis 51 de dosare de cercetare penală pentru 68 de persoane și au aplicat 1499 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 1.360.000 lei.
Linia TELVERDE – 0800 800 358 este deschisă special pentru informarea cetățenilor.
De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.3202020.