Situația pandemiei COVID-19 în Prahova, 17 aprilie 2020

Daniel Dimache -

Situația pandemiei COVID-19 în Prahova, 17 aprilie 2020

La nivelul județului Prahova, îndata de 17 aprilie 2020, 370 de persoane sunt înregistrate ca fiind în auto-izolare la domiciliu și sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP). Dintre acestea, 24au intrat în evidența DSP în ultimele 24 de ore, iar 156 au finalizat perioada de 14 zile de auto-izolare. În carantină instituționalizată se află, în prezent, 637 persoane. Acestea sunt cazate în 14 spații de pe teritoriul județului.

 

Echipele mixte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au continuat seria de controale care au ca scop combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și descurajarea faptelor de natură contravențională, înregistrate în acest context.

Pe parcursul zilei de 16 aprilie au fost verificați 130 agenți economici și au fost legitimate peste 2700 de persoane.

În urma acestor acțiuni, au fost deschise patru dosare de cercetare penală pentru încălcarea art.352 privind zădărnicirea combaterii bolilor, dar și pentru fals în declarații, au fost aplicate 445 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de713.000 lei. Dintre acestea, 24 au fost date pentru fapte ilicite de natură economică, 49 pentru alte contravenții în context, iar 372pentru încălcarea restricțiilor de circulație prevăzute în Ordonanțele militare.

În cazul persoanelor depistate circulând cu declarații false, unul a fost descoperit la Câmpina, iar altul pe raza localității Boldești-Scăeni. În urma verificărilor în baza de date REGES, polițiștii au sesizat că cei doi nu erau angajați ai firmelor menționate în adeverințele pe care le aveau asupra lor. Cei doi s-au ales cu dosare de cercetare penală.

 

Prefectul județului Prahova, Cristian Ionescu, face un apel către prahoveni să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și prevederile Ordonanțelor militare. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei.

 

Informațiile referitoare la numărul de persoane depistate pozitiv cu noul coronavirus, numărul de teste efectuate, dar și decesele înregistrate din cauza COVID-19sunt oferite doar la nivel central de către Grupul de Comunicare Strategică.

Cetățenii sunt sfătuiți să se informeze doar din surse oficiale, dar și să apeleze pentru recomandări sau alte informații la TELVERDE – 0800.800.358.

 

Instituția Prefectului – județul Prahova

17 aprilie 2020