Situaţia pandemiei cu noul coronavirus în judeţul Prahova – 8 aprilie

Daniel Dimache -

Îndata de 08 aprilie 2020, sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Prahova 2417 persoane aflate în auto-izolare la domiciliu. Dintre acestea, 181 au intrat în evidența DSP înultimele 24 de ore, iar alte 215 au finalizat perioada de izolare voluntară. În carantină instituționalizată se află, în prezent, 677 de persoane în 15 unități de cazare.

Structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) din județul Prahova au desfășurat o serie de activități pentru asigurarea respectării normelor legale impuse în contextul stării de urgență.

Astfel, în cursul zilei de 07 aprilie, au fost verificate peste 2400 de persoane care figurau în evidențele autorităților prahovene ca fiindîn auto-izolare și, totodată, au fost controlați și 60 de agenți economici.

În urma acestor demersuri, a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru o persoană, în baza art.352 privind zădărnicirea combaterii bolilor, și au fost aplicate 404 sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproape 860.000 lei. Dintre acestea, 391 au fost pentru încălcarea restricțiilor de circulație prevăzute în ordonanțele militare, iar 13 au fost aplicate pentru fapte ilicite de natură economică.

De la debutul epidemiei și până în prezent, lucrătorii MAI au deschis 70 de dosare de cercetare penală pentru 92 de persoane și au aplicat 6.044 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală ce depășește 7,3 milioane lei.

O persoană care nu arespectat măsura auto-izolării a fost depistată de către agenții de poliție, fiind plasată forțat în carantină instituționalizată pentru o perioadă de 14 zile, în conformitate cu prevederile ordonanțelor militare în vigoare.

Informațiile referitoare la numărul de persoane depistate pozitiv cu noul coronavirus, numărul de teste efectuate, dar și decesele înregistrate din cauza COVID-19 sunt oferite doar la nivel central de către Grupul de Comunicare Strategică.