Slănic. Vecinul săritor i-a făcut curăţenie prin… sertare

Redactia -

Slănic. Vecinul săritor i-a făcut curăţenie prin… sertare

La data de 21.10.2014, o patrulă de jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montan Slănic, în timp ce executa serviciul de patrulare pe str. Ştefan cel Mare din localitate, a fost sesizată de doi cetăţeni despre faptul că un bărbat ar fi sustras o sumă de bani din locuinţa unei femei, din localitate.

Urmare a sesizării şi a verificărilor efectuate, patrula de jandarmi l-a identificat pe bărbatul în cauză, asupra căruia s-a găsit suma de bani sustrasă. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliţiei oraşului Slănic, care, în urma primelor verificări efectuate, a constatat că bărbatul ar fi pătruns în curtea locuinţei vecinei sale pentru a cere ziare vechi, în scopul utilizării acestora la aprinderea focului în sobă. Întrucât partea vătămată nu a răspuns, bărbatul a mers la o fereastră deschisă a imobilului şi, profitând de lipsa persoanei vătămate din încăpere, a sustras suma de 1.400 de lei. Prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunii a fost recuperat în totalitate. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate de către polițiștii Poliţiei oraşului Slănic.