Șofer băut, implicat într-un accident pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea din Ploiești

Redactia -

Șofer băut, implicat într-un accident pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea din Ploiești

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu la data de 14 februarie a.c., au fost sesizați, în jurul orelor 00:30, cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea.

Aceștia s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări efectuate, au constatat că un bărbat 40 de ani din municipiul Ploiești, în timp ce se afla la volanul unui autovehicul, a fost implicat într-un accident rutier soldat numai cu pagube materiale.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Având în vedere rezultaatul testării, bărbatul a fost condus la unitatea medicală pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta figurează cu exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice – suspendată.

Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.