Şoferi băuţi, drogaţi sau fără permis, prinşi de poliţiştii din Prahova
Redactia -
La data de 9 iulie a.c., în jurul orei 7.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Aleea Parcului din municipiu, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani.
Întrucât conducătorul auto din municipiul Câmpina emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
În jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Valea Călugărească au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier.
Deplasați la fața locului polițiștii au constatat faptul că, un bărbat în vârstă de 44 de ani în timp ce conducea un autoturism pe strada Valea Mantei, din direcția DN1B către satul Schiau, la un moment dat ar fi pierdut controlul direcției de mers și a acroșat un alt autoturism care se afla parcat în dreptul unui imobil.
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1.14 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Trei ore mai târziu, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe DN1 în comuna Blejoi, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Florești.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date polițiștii au constatat faptul că numărul de circulație provizoriu al autoturismului figurează ca expirat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Tot ieri, în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Urlați în timp ce acționau în satul Tomșani, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Fulga.
Întrucât acesta manifesta un comportament suspect a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat o valoare pozitivă la o substanță psihoactivă, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.
În timpul nopții, în jurul orei 23.00, polițiștii din cadrul Secției nr.9 de poliție rurală Puchenii Mari au fost sesizați despre faptul că în comuna Gorgota circulă un autoturism al cărui conducator auto este posibil să fie sub influența băuturilor alcoolice.
Deplasați la fața locului polițiștii au identificat și depistat un tânăr care emana halenă alcoolică, iar din rezultatul verificărilor a reieșit faptul că acesta ar fi condus un autoturism pe raza comunei Gorgota.
Întrucât acesta a refuzat să se legitimeze a fost condus la sediul unității de poliție, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date polițiștii au constatat faptul că tânărul de 26 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, tânărul din comuna Râfov a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fapt pentru care i-a fost adusă la cunoștință necesitatea recoltării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, însă a refuzat și de data aceasta.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.