Şoferi băuţi, prinşi de poliţişti în Comarnic, Azuga şi Blejoi

Redactia -

Şoferi băuţi, prinşi de poliţişti în Comarnic, Azuga şi Blejoi

La data de 27 noiembrie a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Comarnic, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Talea.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0.78 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. În cauză, a fost întocmit dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Publicitate

 

  •  

 

În cursul nopții de 26 noiembrie a.c., în jurul orei 04.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Azuga, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe strada Independenței, din localitate au oprit un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, din județul Dâmbovița.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

 

  •  

 

La data de 26 noiembrie a.c., în jurul orei 12.00 , polițiștii Secției Rurale de Poliție Blejoi, au fost sesizați despre faptul că în localitatea Strejnicu s-ar fi produs un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Din primele verificări a reieșit faptul că un tânăr de ani 18 ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un moped pe strada Florilor, la un moment dat, ar fi acroșat un minor de 12 ani, care se deplasa pe bicicletă.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că mopedul în cauză nu este înmatriculat.

În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime omenești. Astfel, a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Swisso
Swisso