Şoferi testaţi pozitiv pentru droguri, depistaţi în Ploieşti şi Urlaţi

Redactia -

Şoferi testaţi pozitiv pentru droguri, depistaţi în Ploieşti şi Urlaţi

✅️ Noaptea trecută, în jurul orei 19.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Urlați în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Orzoaia de Jos, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 19 ani.

Întrucât tânărul din orașul Urlați manifesta un comportament suspect a fost testat cu aparatul drugtest care a indicat o valoare pozitivă la o substanță psihoactivă, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

✅️În cursul serii trecute, în jurul orei 20.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești în timp ce acționau pe stada Mihai Bravu, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani din municipiu.

Întrucât acesta manifesta un comportament suspect a fost testat cu aparatul drugtest care a indicat o valoare pozitivă la substanța cannabis, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice.

Și în această cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală.

✅️În jurul orei 23.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier cu vătămarea corporală ușoară a unei persoane.

Din verificări a reieșit faptul că, un tânăr în vârstă de 24 de ani, în timp ce se deplasa cu motocicletă pe strada Spătar Nicolae Milescu, la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de mers și a căzut pe partea carosabilă, ulterior intrând în coliziune cu un autoturism ce se afla parcat regulamentar în dreptul unui imobil.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul.

Tânărul în cauză a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală.

✅️Noaptea trecută, în jurul orei 3.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Plopeni, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Cocorăștii Mislii.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0.46 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

 

Foto: arhiva