Şoferii băuţi continuă să îşi facă de cap pe străzile din Ploieşti
Redactia -

La data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 3.15, polițiștii Secției de Poliție nr.1 Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit, pentru control, pe strada Ștrandului, din municipiu un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din Ploiești. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul în cauză a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
***
La data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 8.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit, pentru control, pe Bulevardul Republicii, un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, din municipiu.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul în cauză a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

![Lucrările de modernizare a Spitalului Câmpina au ajuns la ultima etapă Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2026/06/screenshot-2026-06-17-080450.jpg)
![Dezinsecţie şi deratizare în Ploieşti, în iunie. Unde se intervine Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2021/09/dezinsectie-1-ploiesti.jpg)

![Virgiliu Nanu, anunţ despre lucrările la drumul prăbuşit dintre Câmpina şi DN1 Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2026/06/lucrari.jpg)
![Lista străzilor din Ploieşti pe care se lucrează săptămâna aceasta Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/11/canalizare.jpg)