Solul de la Plopeni şi până dincolo de Urlaţi va fi detonat cu dinamită pentru depistarea hidrocarburilor

Redactia -

Solul de la Plopeni şi până dincolo de Urlaţi va fi detonat cu dinamită pentru depistarea hidrocarburilor

17 localităţi

Firma lui Ovidiu Tender desfăşoară demersurile ca să intre pe o suprafaţă de 230 de kilometri pătraţi, pe arealul Plopeni-Boldeşti-Urlaţi-Ceptura pentru a face prospecţiuni pentru depistarea hidrocarburilor din subsol. Lucrările sunt executate la comanda OMV Petrom, acestea precedând prospecţiunea geologică prin foraje şi, bineînţeles, exploatarea. În materialul de informare cu care SC Prospecţiuni SA Bucuresti pare că încearcă să convingă autorităţile locale şi cetăţenii sunt descrise metodele de prospecţiune: prin detonare şi vibrare controlată, care chipurile ar fi „tehnologii moderne” şi “cu efecte neglijabile şi de scurtă durată asupra mediului ambiant”.

Oricum, vizavi de reacţiile de protest ale populaţiei şi ale societăţii civile pe care le-a întâmpinat firma de prospecţiuni în întreaga ţară (în proiect sunt cuprinse 38 de judeţe), precum şi posibile efecte controversate ale exploatării ulterioare gen Izvoarele (Galaţi) şi Pungeşti (Vaslui) suntem convinşi că niciunul dintre locuitorii judeţului nu poate privi cu nepăsare la ce se va întâmpla, în special cei din localităţile vizate.

Prospecţiunile se vor desfăşura pe teritoriul următoarelor localităţi: Păuleşti, Bucov, Plopeni, Valea Călugărească, Blejoi, Albeşti-Paleologu, Ceptura, Plopu, Dumbrăveşti, Lipăneşti, Tătaru, Gornet-Cricov, Iordăcheanu, Urlaţi, Boldeşti-Scăieni, Băicoi, Bălţeşti.

poza_1mic

Detonare şi vibrare controlată

Cele două proceduri prin care se va interveni asupra solului şi despre care ni se spune că sunt nemaipomenite presupun următoarele:

Pentru detonare controlată se execută cu un burghiu manual găuri cu diametrul de 50-60 mm şi adâncime între 3-10 metri. Găurile se fac din 50 în 50 de metri, pe paralele aflate la 240 metri distanţă. Ca un caroiaj. Găurile sunt umplute cu exploziv, apoi astupate şi se detonează încărcătura. Atenţie! În gaură este pusă o cantitate între 0,5 şi 1,5 kg de explozibil, iar detonarea, ni se spune, nu produce un zgomot mai mare decât o armă cu amortizor, însă efectul se propagă până la 10 kilometri adâncime, de unde aduce informaţiile ce sunt captate cu un aparat special la suprafaţă. Intuiţi, nu-i aşa, cât de “blândă” este metoda şI ce pagube poate produce!

Vibrarea controlată se face cu o presă metalică situată pe o maşină gen autocamion. Vibratoarele merg unul în spatele celuilalt, din 50 în 50 de metri. Pe fiecare locaţie unul sau mai multe vehicule bat solul cam 1 minut şi se deplasează mai departe. Semnalul seismic are 80 de Hz, cu durata vibrării de câteva zeci de secunde. Cică vegetaţia se reface după prima ploaie.

În acest fel, ni se spune, lucrările seismice avansează între 3 şi 7 km pe zi, urmând ca în circa 3 luni să fie detonat sau bătut tot solul de pe suprafaţa de teren vizată.

Comunităţile locale n-au posibilitatea să spună nimic

Cu stupefacţie, ne-au mărturisit edili din localităţi vizate, au aflat că firma SC Prospecţiuni SA este blindată de avize, documente, acorduri, recomandări din partea multor instituţii ale statului (le vom menţiona mai departe), astfel încât i se permite să facă toate manevrele asupra solului fără să aibă măcar vreun accord de principiu din partea comunităţilor locale, ale primăriilor, consiliilor locale. În cazul în care dumneavoastră, dacă doriţi să construiţi un gard sau un coteţ cu fundaţie pentru purcel vi se cere autorizaţie de constructive, ei bine, SC Prospecţiuni SA poate face pământul şvaiţer, să-l bată cu presele, să detoneze dinamită fără o astfel de autorizaţie. De ce? Pentru că prin acţiunea în cor a autorităţilor statului roman s-a decis că această activitate are “impact nesemnificativ asupra mediului”, ceea ce o scuteşte să solicite acord şi autorizaţie de mediu. În virtutea acestui fapt, nici măcar dezbateri publice nu se vor face pe marginea proiec tului. Există doar o prevedere ca primăriile să fie informate cu privire la ce se va întâmpla.

Se pare că oamenii vor avea totuşi o pârghie importantă. Pentru ca firma să intre să le ghiorlănească terenul va avea nevoie de acordul acestora pentru proprietăţile private (pentru cele publice se pare că are acces). Vor fi şi nişte despăgubiri ridicole, din discuţiile făcute cu reprezentanţii firmei, probabil în jur de 7 lei pentru fiecare gaură, dar şi nişte promisiuni iluzorii că în cazul instalării unor sonde pe aceste terenuri proprietarii se vor îmbogăţi. Rămâne de văzut dacă pentru doi bani speranţă oamenii îşi vor risca viitorul.

Instituţiile statului roman părtaşe

Iată instituţiile care au făcut cale liberă firmei de prospecţiuni a lui Ovidiu Tender. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (preşedinte Iosif Nagy) şi Agenţia Judeţeană pentru protecţia Mediului (director Dragoş Ghimbaş), Ministerul Afacerilor Interne (dr.ing.Peligrad Ion), Ministerul Apărării Naţionale (general maior semnătură indescifrabilă), Direcţia Generală Păduri, din Ministerul Mediului (director general Bogdan Galanton-Moroşanu), Regia Naţională a Pădurilor Romsilva (director general Adam Crăciunescu), Electrica (Ioan Roşca), Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri (director general Daniela Drăghia), Apele Române (director general Ion Mădălin Mihailovici), Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (director general Claudia Răileanu) şi, atenţie, Institutul Pentru Fizica Pământului (director general dr.doc. Dumitru Enescu, director ştiinţific dr. Gheorghe Mărmureanu şi dr. Mircea Radulian).

Institutul Pentru Fizica Pământului emite un document, semnat de cele trei somităţi, prin care precizează:

  1. 1.Energia echivalentă exploziilor care se vor realiza cu ocazia acestui experiment corespunde unor magnitudini mai mici de 2 pe scara Richter, care nu pot declanşa cutremure. În plus, energia produsă se disipează pe distanţe relative scurte, de ordine de mărime incomparabil mai mici în raport cu distanţele hipocentrale din zona Vrancea. Energia seismică care va atinge zonele focale va fi extreme de mică, practic neglijabilă şi în consecinţă nu va putea declanşa un cutremur.
  2. 2.Alunecările de teren sunt fenomene specific zonelor deluroase, cauzate de factori locali geologici şi hidrologici, şi nu de mişcările seismice. Punctele de generare alese pentru experimentul seismic nu sunt amplasate pe dealuri sau pe panta unor dealuri cu alunecări potenţiale de teren, ci pe platouri sau în zone cu roci tari, care nu sunt predispuse la alunecări de teren.

Ar mai fi ceva de adăugat?

În toată acestă poveste, SC Prospecţiuni SA evită să anunţe răspicat ce caută. Petrol, gaze de sondă, gaze de şist, ca să ştie lumea la ce procedeu de exploatare să se aştepte mai târziu. Răspunsul îl găsim într-un interviu pe care l-a dat cu ceva vreme în urmă unul din reprezentanţii firmei. Toate acesta pot fi depistate prin metoda seismică.