Soni Mustivar – primul jucător al Petrolului ajuns în cea dintâi ligă americană

Redactia -

Vineri, 13 februarie 2015, fostul căpitan al Petrolului, francezul având și cetățenie haitiană, Soni Mustivar (foto jos, în meciul cu Dinamo Zagreb, din play-off-ul Europa League; www.gsp.ro), a fost anunțat, oficial, pe siteul www.sportingkc.com, drept noul jucător al echipei Sporting Kansas City, una dintre combatantele din Major League Soccer, eșalon care reunește formații din Statele Unite ale Americii și Canada. Până la urmă, nu a fost vorba despre Real Salt Lake City, așa cum se scrisese după ce se făcuse publică rezilierea amiabilă a contractului dintre Mustivar și SC FC Petrolul, fotbalistul intrând în ultimele șase luni de angajament din această iarnă. Pe 6 martie va debuta sezonul regulat al MLS, care se va încheia tocmai pe 25 octombrie, play-off-ul urmând să aibă startul trei zile mai târziu și să se termine la începutul lui decembrie. Este al 20-lea sezon al primei ligi nord-americane de soccer, așa cum îi zic yankeii fotbalului jucat în toată lumea, ei având și un alt tip, cu mult mai simpatizat de către localnici. La Kansas City, Soni Mustivar va juca pe o arenă cu puțin mai mare decât cea de la Ploiești, una de 18.500 de locuri, față de cele 15.500 ale lui „Ilie Oană”. Managerul lui SKC, Peter Vermes, primul fotbalist american care a evoluat pentru echipe din Ungaria, Olanda și Spania, a avut numai cuvinte frumoase la adresa ex-„lupului”, spunând că „vrem mereu să aducem jucători de calitate şi simt că am reuşit asta prin aducerea lui Soni. Cred că, după ce se va adapta felului în care jucăm, el va ieşi în evidenţă, mai ales că dispune de anumite calități care îl vor pune în valoare la noi. Nu-mi închipui că adaptarea lui va dura mult, pentru că a jucat tot sezonul de toamnă la echipa sa anterioară, Petrolul Soni_Mustivar_cu_Dinamo_Zagreb_gsp.roPloiești. În timp, se va vedea că am făcut o achiziţie foarte bună”.

Siteul noului club al lui Mustivar îi face o prezentare amplă noii achiziții a lui Sporting Kansas City, publicând până și adresele lui Mustivar de pe rețelele de socializare! Ex-petrolistul îi are drept coechipieri, acum, pe 15 fotbaliști americani, plus jucători din Venezuela, Haiti, Chile, Honduras, Anglia, Brazilia, Columbia și Ungaria. Deci, o veritabilă selecționată multinațională, așa cum a avut parte francezul și la Petrolul. Fostul fotbalist al găzarilor a avut și el un scurt discurs protocolar, afirmând: „Sporting Kansas City este o echipă mare din MLS, cu suporteri minunaţi. Voi munci mult încă din prima zi pentru a o ajuta cum pot. Am venit foarte motivat la SKC”. Americanii au notat, pe www.sportingkc.com, că noul lor echipier a fost internațional „U 20” al Franței, evoluând la Jocurile Mediteraneene în 2009, și a debutat în prima reprezentativă a statului Haiti patru ani mai târziu, fiind coleg cu Jean Sony Alcenat, de-acum ex-coechipierul de la Petrolul. Împreună au ajutat-o, anul trecut, pe Haiti să se califice, după CFU Caribbean Cup, la CONCACAF Gold Cup. Totodată, yankeii mai amintesc și că Soni a bifat partide la SC Bastia și US Orleans, în Ligue 2, în Franța, iar apoi s-a transferat la Petrolul, club la care ex-managerul general Valeriu Răchită i-a oferit banderola de căpitan la puțină vreme după ce a ajuns la Ploieșt, în iarna lui 2012!
Simpatizanții lui Mustivar îl pot urmări în echipamentul noii sale echipe pe data de 8 martie, atunci când SKC va debuta în noul sezon, contra formației New York Red Bull, la ora locală 18.00, pe stadionul din Kansas City, partida urmând a fi transmisă în direct pe FOX Sports 1 și FOX Deportes. Interesant este că www.sportingkc.com și-a ilustrat postul despre Soni cu o fotografie a lui sărutând trofeul Cupei României, câștigat cu Petrolul pe 1 iunie 2013 (foto sus). În finală, Soni Mustivar i-a dat pasa decisivă lui Jeremy Bokila, autorul unicului gol al meciului dintre Petrolul și CFR Cluj, scor: 1-0 (1-0). El era ultimul jucător al echipei ce a rămas în memoria fanilor drept cea care a reușit returul salvării de la retrogradare, în ediția 2011-2012!