Spărgeau noaptea maşini în Ploieşti, pentru a fura catalizatorii

Daniel Dimache -

La data de 3 iulie a.c., în jurul orei 04:30, polițiștii au fost sesizați despre faptul că două persoane necunoscute ar fi demontat componente de la un autoturism, pe o stradă din municipiul Ploiești. 

Imediat după sesizare, polițiști Secției de Poliție nr. 2 Ploiești au pornit în urmărirea mașinii cu care se deplasau cei doi bărbați, mașina fiind oprită pe o stradă din Ploiești. Pentru a-și asigura scăparea, cei doi bărbați au fugit la vederea polițiștilor, însă la scurt timp unul dintre ei a fost imobilizat, fiind dus la audieri.

În continuarea investigațiilor și cercetărilor, au fost puse în executare trei mandate de percheziție domiciliară pe raza orașului Mizil și în comuna Berceni. În urma perchezițiilor au fost ridicate mai mulţi catalizatori auto precum și mai mai multe scule susceptibile a fi utilizate la demontarea ori secționarea de componente auto.

Față de persoana bănuită a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

În urma cercetărilor efectuate de către polițiști, ieri, 5 iulie a.c., a fost identificat și cel de-al doilea bărbat care a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi, acesta a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, informează Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Prahova.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.