Spectacol caritabil la Ploieşti pentru jurnalistul Gabi Dima

Daniel Dimache -

Spectacol caritabil la Ploieşti pentru jurnalistul Gabi Dima

Duminică, 3 noiembrie, la Baza sportivă „Kiru Sport” din Ploiești, începând cu orele 13.00, oameni inimoși, dornici să ajute, au prilejul de a participa la un spectacol caritabil organizat pentru Gabi Dima de către un grup de prieteni. De această dată, iată, a venit rândul prietenului nostru, Gabi Dima, să fie susținut pentru inițiativele pe care le-a avut sprijinindu-şi, în multe rânduri, semenii de la copiii provenind din centrele de plasament sau din medii vulnerabile până la persoane vârstnice sau persoane cu grave probleme de sănătate.
Gabi Dima – OMUL, cu bune si cu rele. Din nefericire, viața nu prea i-a zambit. I-a zambit el, în schimb, cu acceptare și optimism. Acum e momentul să primească ajutor. A fost diagnosticat cu maladia Wilson, de la cruda vârstă de 9 ani, afecțiune netratabilă, legată de o acumulare de cupru în țesuturi și organe, în special în ficat și în encefal.
În cadrul evenimentului, artişti foarte apreciaţi se unesc pentru a crea împreună un spectacol – mozaic artistic potrivit pentru copii, dar și pentru adulți, în scop caritabil. Pe această cale dorim să le multumim tuturor celor care ne susțin, care sunt alături de noi și care au acceptat să dea din timpul lor, din talentul lor, din banii lor fără a accepta ceva la schimb. Intrarea este liberă!

Din programul mozaicului artistic vor face parte:
Trupele de dans Asamblul Kymata al Comunității Elene Prahova, trupa de Teatru și Dans Dia Fun, Happy Dance, Ploiești Dancer, Fabiana Vuță, Sophy Dance, moment de Fetno Dance cu Lișiță Eliza, demonstrații de kickboxing ale cluburilor Florin Ghiță Academy, Ambiția MMA Mădălin, Felix Kombat Gym, Zumba cu Ancuța, salsa și invitați surpriză.
Turneu de mini fotbal cu Gruparea Young Wolves (Petrolul Ploiesti), Dechatlon Ploiești, Info Ploiești City, Radio Prahova, MediaSud.ro, Daniel Chiriță and friends, echipe de juniori de la Școala de fotbal Daniel Chiriță, OU Concordia România și Petrolul Ploiești.

Așadar, vă invităm să vă alăturaţi acestui demers, să strângem rândurile într-o tabără a prieteniei care poate câştiga atunci când reuneşte cât mai mulţi aliaţi. Spectacolul este un demers caritabil, intrarea liberă! Orice spectator poate dona orice sumă, un gest prin care vom contribui financiar să-l sprijinim pe Gabi Dima, la rândul lui un suflet nobil, caritabil.
Muzica, dansul, partide de minifotbal și alte surprize vor transforma evenimentul într-un spectacol de excepție.

Organizatori: Cabinetul Individual de Psihologie Cătălina Dan, DJ Marian Anghel (Life Time Events), MediaSud.ro, Cabinetul de Cosmetică Nicoleta Moldoveanu și Baza Sportivă Kiru Sport în colaborare cu INFO PLOIEȘTI CITY, Fitness Club Nico și ACS Dinamo Victoria Ploiești.
Partener foto: PhotoStudio Ploiesti.
Parteneri media: www. Mediasud.ro , www.prahova-news.ro , VP TV.
Sponsori – Parteneri: Dechatlon Romania (Ploiești), Vată pe băț la „Piticu Șugubăț, Errebi International, Fab Flowers Ploiești, Salonul de Cosmetică Eden Ploiești, DaDa Scholl-Ateliere de creație.
Eveniment sustinut de: Poliția Locală Ploiești, ISU Prahova și Penitenciarul Ploiești.

Mai multe detalii despre eveniment pe pagina de facebook:
https://www.facebook.com/events/1898401430306204/