Spitalizări în masă după bătaia dintre două familii din cartierul ploieștean ”Radu de la Afumați”
Daniel Dimache -
Astăzi, în jurul orei 17:30, în municipiul Ploiești, pe o stradă din Cartierul Radu de la Afumați, a avut loc un conflict spontan între membrii a două familii.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție și jandarmi precum și luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Prahova, care au aplanat în scurt timp conflictul.
Din primele date, persoanele implicate s-au agresat reciproc, atât verbal cât și fizic, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi.
Polițiștii au identificat și condus la sediul secției trei persoane care au participat la eveniment, iar alte 9 au solicitat transportul la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cercetările continuă pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea de masuri legale în consecință, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violente și distrugere, informează IJP Prahova.
(Fotografie cu caracter ilustrativ)