Sprijin pentru cele mai nevoiaşe persoane din Ploieşti, în zilele geroase

Redactia -

Sprijin pentru cele mai nevoiaşe persoane din Ploieşti, în zilele geroase

Primăria municipiului Ploiești informează cetățenii, în contextul temperaturilor extrem de scăzute înregistrate în aceste zile că, Centrul Social de Urgență pentru Persoane fără Adăpost, situat în Ploiești, pe Bulevardul Petrolului nr.8A, administrat de A.S.S.C. Ploiești, vine în întâmpinarea persoanelor aflate în dificultate, în vederea traversării acestei perioade în condiții de maximă siguranță.

Centrul pune la dispoziția acestei categorii sociale 44 locuri de cazare, pe timpul nopții, (perioadă care poate fi prelungită și pe timpul zilei, în cazul în care temperaturile sunt foarte scăzute), cu precizarea că numărul acestor locuri poate fi suplimentat până la 60, în cazul în care situația o impune.

Având în vedere temperaturile extrem de scăzute înregistrate în aceste zile, reprezentanții centrului vin în sprijinul acestor persoane fără adăpost, punându-le la dispoziție nu doar un loc în care pot trece, în siguranță, o perioadă în care temperaturile au scăzut extrem de mult, ci și un ceai cald sau, funcție de donații, o masă pe care anumite organizații caritabile sau persoane fizice le-o pot oferi.

Precizăm, totodată, că în Centrul Social de Urgență pentru Persoane fără Adăpost pot fi găzduiți cetățenii municipiului Ploiești sau, după caz, timp de 7 zile, și alte persoane din localitățile județului nostru, aflate în zonă.

Potrivit informațiilor furnizate de către reprezentanții acestui centru, în acest moment, 30 de persoane sunt găzduite aici, în condiții de deplină siguranță.

Municipalitatea ploieșteană este alături de cetățenii ploieșteni, indiferent de categoria socială din care aceștia provin, asigurând condiții sigure și decente pentru traiul zilnic al acestora.