Stelian Tănase, lansare de carte, mâine, la Ploieşti

Daniel Dimache -

Stelian Tănase, lansare de carte, mâine, la Ploieşti

Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus“ organizează joi, 27 septembrie 2018, ora 1700, la sediul său din Ploieşti, B-dul Independenţei nr. 1, lansarea romanului „Partida de vânătoare“, al scriitorului STELIAN TĂNASE.

Stelian Tănase (n. 17 februarie 1952, București) este un scriitor, eseist, istoric, politolog, publicist, scenarist, regizor, realizator de televiziune și analist politic român, fost director general al TVR. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității din București în 1977. Înainte de 1989, a scris trei cărți, din care două au fost interzise de cenzura comunistă, fiind publicate abia după căderea vechiului regim.

Stelian Tănase a fost un participant activ la evenimentele revoluționare din 21-22 decembrie 1989, care au dus la căderea regimului totalitar. Imediat după schimbarea regimului, el a devenit o personalitate de referință a societății civile românești, fiind membru și primul președinte al Grupului pentru Dialog Social precum și unul dintre fondatorii și redactorul-șef al revistei 22, publicată de GDS.

În continuarea implicării sale civice, a fost unul dintre primii membri ai Alianței Civice, fondate de Ana Blandiana și alți militanți civici. Spre deosebire de alți colegi din Alianța Civică, Stelian Tănase a fost adeptul implicării directe a intelectualilor în viața politică. Drept urmare, a fost, în 1991, unul dintre fondatorii Partidului Alianței Civice, alături de profesorul universitar Nicolae Manolescu și alții. A fost ales vicepreședinte al Partidului Alianței Civice, în 1991. A devenit deputat în Parlamentul României în 1992, candidând pe listele Convenției Democratice.

La sfârșitul anului 1992, Stelian Tănase (împreună cu Dan Pavel) a înființat prima revistă de științe politice din România postcomunistă, Sfera Politicii. După alegerile din 1996, Stelian Tănase a ieșit din viața politică activă și s-a dedicat activităților sale de scriitor, realizator media, precum și carierei profesionale în domeniul științelor politice. În această perioadă a beneficiat de granturi oferite de Școala Woodrow Wilson (1994) și de Fundația Fulbright (1997).

Una dintre constantele sale preocupări postcomuniste a fost legată de studierea arhivelor comunismului. Stelian Tănase a fost unul dintre primii cercetători români care au intrat în arhivele fostei poliții politice comuniste. Studiul arhivelor Securității s-a concretizat în publicarea a numeroase cărți despre personalitățile urmărite de Securitate.

A obținut doctoratul în sociologie politică la SNSPA în 1996. În 1997, este profesor delegat la UCLA.

A fost realizator al unor talk-show-uri pe teme politice sau culturale la posturile de televiziune TVR, Antena 1 și Realitatea TV. În prezent, este profesor la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității din București.

A susținut conferințe la Roma, Paris, Oslo, Viena, Budapesta, Washington, precum și la prestigioase universități americane: Berkeley University, UCLA, Stanford University, New York University, Columbia University, Maryland University etc. Este laureat a numeroase premii de televiziune și literare. Este editor coordonator al revistei Sfera Politicii.

Opera lui Stelian Tănase are trei părți importante: textele ficționale (literatura), textele non-ficționale (știință politică, istorie, cercetarea arhivelor), memorialistica. O parte semnificativă dintre cărțile non-ficționale reprezintă rodul cercetărilor de decenii făcute de Stelian Tănase în arhivele comunismului românesc, arhivele PCR și arhivele Securității. Despre romanele lui Stelian Tănase au scris numeroși critici literari importanți.

Romane

  • Luxul melancoliei, Cartea Românească, 1982; ediția a II-a, 1993
  • Corpuri de iluminat, Cartea Românească, 1990; ediția a II-a, Allfa, 1998; ediția a III-a, Polirom, 2004; ediția a IV-a, Humanitas, 2008
  • Playback, Editura Fundației Culturale Române, 1995; ediția a II-a, Paralela 45, 2004; ediția a III-a, Humanitas, 2008
  • Maestro, Polirom, 2009
  • Dracul și mumia, 2010
  • Moartea unui dansator de tangou (Editura Corint, 2011)

Eseuri istorico-politice. Memorialistică

  • Șocuri și crize (articole politice, Staff, 1993)
  • Ora oficială de iarnă. Jurnal 1986-1990 (Institutul European, 1995)
  • Miracolul revoluției. O istorie politică a căderii regimurilor comuniste (Humanitas, 1999)
  • Anatomia mistificării. Procesul Noica-Pillat (Humanitas, 1997, ed. a II-a Humanitas, 2003)
  • Sfidarea memoriei (convorbiri cu Alexandru Paleologu) (Du Style, 1996)
  • Revoluția ca eșec. Elite și societate (studii politice) (Polirom, 1996)
  • A. vs. N.Y. Jurnal american (Polirom, 1998)
  • Elite și societate. Guvernarea Gheorghiu-Dej, 1948–1965 (Humanitas, 1998)
  • Acasă se vorbește în șoaptă. Dosar & jurnal din anii târzii ai dictaturii (Compania, 2002)
  • Zei și semizei. La început de secol (2004)
  • Clienții lu’ tanti Varvara (Editura Humanitas, 2005)
  • Avangarda românească în arhivele Siguranței (Editura Polirom, 2008)
  • Dosar secret (Editura Polirom, 2008)
  • Cioran și Securitatea (Editura Polirom, 2008)
  • Panait Istrati. Dosar de Siguranță (Editura Polirom, 2008)
  • „Dosarul Brucan – Documente ale Direcției a III-a Contraspionaj a Departamentului Securității Statului (1987-1989)” – coordonator, Editura Polirom, 2008
  • Istoria politică a căderii regimurilor de stat comuniste (Editura Humanitas, 2009)

Romanul Partida de vânătoare (Editura Vremea, 2018) e un succes de public și de critică (s-au pronunțat elogios Cristian Teodorescu, Jean Harris, Carmen Mușat, Cristina Manole, Octavian Soviany, Stelian Țurlea, Doru Mareș etc.). Este probabil cel mai citit roman românesc apărut în acest an.

 JEAN HARRIS:

Partida de vânătoare este o capodoperă. Este un roman-foileton, un roman de dragoste, un roman politic, un roman polițist. Cum zice personajul principal, este un «roman total», cu mult suspans și răsturnări de situație. Se citește cu sufletul la gură.”

 STELIAN ȚURLEA:

„De la început, o părere: romanul de faţă este, probabil, printre cele mai bune scrise de Stelian Tănase şi de cea mai mare actualitate. La sfârşitul anului trecut, autorul anunţa că încheiase aceste roman şi se întreba cine va avea curajul să-l publice.

Ţumpi (Aglae) Stoleru, personajul principal, este o femeie de 30 de ani («subţirică, 1,56, păr afro, roşu natural, pistrui, ochelaristă»), care trece, la schimbarea prefixului, prin toate crizele posibile – sentimentală, profesională şi de identitate. Părăsită la altar, fără un loc de muncă şi nici un scop în viaţă, se apucă de scris şi evadează în universul propriei cărţi, exploatându-şi personajele emoţional şi sexual pentru a câştiga faimă printre cititori. Acceptă «confuzia între realitate şi ficţiune». Romanul pe care îl începe se va chema Partida de vânătoare.”

 STELIAN TĂNASE:

„Nu trebuie să mire personajul principal feminin. În toate romanele mele, personajul principal este o femeie. Aleg întotdeauna femeia pentru că e mai plină de angoase şi probleme decât un bărbat. Despre o femeie ai oricând ce scrie. … Ţumpi sunt eu.”