Cu o zi înainte de plecarea în Turcia, echipa FC Petrolul – de la „A fost ca niciodată”, la… „Va fi ca niciodată!”. Revedere abia la meciul cu Dinamo!

Dragos Trestioreanu -

Cu o zi înainte de plecarea în Turcia, echipa FC Petrolul – de la „A fost ca niciodată”, la… „Va fi ca niciodată!”. Revedere abia la meciul cu Dinamo!

Dacă, până acum, în marea majoritate a cazurilor, aș avansa chiar un procent de 95%, la revenirea la pregătiri, fie vară, dar fie și iarnă, echipa FC Petrolul Ploiești își dădea întâlnire, pe arena Ilie Oană, cu suporterii săi, atâția câți veneau, desigur, dar erau destui, în debutul lui 2024, mai exact pe 4 ianuarie 2024, reunirea se va face, vorba vine, în… drum spre Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni (foto, la titlu)! Va fi, deci, joi, de dimineață, ora exactă a decolării urmând a fi aflată astăzi, 3 ianuarie, când este posibilă și publicarea lotului care va fi deplasat în Turcia, la Lara (foto, în text). Pe cale de consecință, niciun antrenament pe plan local nu se va desfășura până la momentul zborului. Revederea trupei ploieștene, implicit și a noilor transferuri, cu fanii se va consemna direct la meciul din SuperLigă, din 2024, cu Dinamo, de acasă.

Totuși, mai sigur, efectivul „lupilor” s-ar putea face cunoscut chiar în ziua deplasării în Turcia, atunci când va fi cert bătut în cuie. Petrolul va fi una dintre numeroasele formații din SuperLigă care se va antrena în zona Antalyei, cele mai multe în Belek, iar restul în mai sus-amintita stațiune Lara. Numai fosta cvintuplă consecutivă campioană CFR Cluj va merge în Spania, la Oliva Nova, iar câteva trupe vor rămâne în țară. În altă ordine de idei, deoarece va fi un timp foarte scurt până la primul joc oficial, contra lui Dinamo pe 20 ianuarie, mai mult ca sigur în „vedeta” zilei, orele 20.00, 20.30 sau 21.00, vizita medicală a fost programată cu aproape trei săptămâni mai devreme, mai precis pe 15 decembrie. Totodată, surse din interiorul clubului găzarilor au dat drept sigură apariția unor noutăți în lotul „galben-albaștrilor” abia direct în cantonamentul de la Lara, ci nu ca altădată, când se mai pleca în cantonament având în delegație măcar una-două achiziții.

Foto: www.digi24.ro și www.pejtravel.ro 

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024