Suporterii Petrolului cred că întoarcerea lor de la intrarea în capitala țării a fost un plan premeditat al Jandarmeriei București!

Redactia -

Suporterii Petrolului cred că întoarcerea lor de la intrarea în capitala țării a fost un plan premeditat al Jandarmeriei București!

Imediat după conferința de presă susținută de către antrenorul principal al SC FC Petrolul Ploiești, Cosmin Contra, și de jucătorii Ovidiu Hoban și Romario Santos Pires, care au prefațat meciul de miercuri, 4 decembrie 2013, ora 19.00, în direct la televiziunea sport.ro, cu FC Vaslui, în sferturile de finală ale Cupei României-Timișoreana, locurile de la prezidiu au fost luate de reprezentanți ai suporterilor întorși din drumul lor spre arena din cartierul bucureștean Ghencea – înainte de derbiul cu Steaua – de către jandarmi ai unei brigăzi din capitala țării. Pe rând, după preambulul ofițerului de presă al clubului găzarilor, Cristian Notaru, au luat cuvântul, povestind ce s-a întâmplat în seara și noaptea de coșmar pentru ei, din 1 Decembrie, cea a marii sărbători a românilor de pretutindeni, Bogdan Dinu, alias Sponsoru’, Robert Burlacu, zis Roby, Dragoș Machițescu, Cosmin Vasile și Octav Preda. Din cele relatate de ei, dar nu numai, s-a conturat abuzul incalificabil al Jandarmeriei București, care le-a interzis, total nejustificat, dreptul de a fi prezente la un spectacol sportiv a unor persoane care au plătit biletul la meci și transportul aferent. Cu toții au scos în evidență modul de a acționa al jandarmilor, decizia acestora de a deschide ușile autobuzelor sau a sparge geamurile acestora, în vederea lansării jeturilor de substanțe lacrimogene, în urma cărora bătrâni, copii, tineri, bărbați, femei, băieți și fete au fost la pun pas de sufocare, în mijloacele de transport ticsite. Dar jandarmii nu s-a mulțumit doar cu atât, mai mulți fani suportând bătăi ca în filme, urmele 

2acestora fiind vizibile la destui dintre cei prezenți în sala de conferințe de presă de la arena Ilie Oană! Mai mult, spiritele au fost din nou inflamate de zvonul că tot jandarmii bucureșteni provocatori de duminică ar urma să fie dislocați să asigure paza și ordinea publică și la meciul cu FC Vaslui. Din fericire, zvonul a fost demontat de un comunicat oficial al SC FC Petrolul (vezi un alt material). Din partea clubului, a fost prezent team managerul Cristian Vlad, care a declarat că a dorit să discute despre cele întâmplate cu suporterii pe drum, dar – absolut curios – nu a găsit pe nimeni din partea Jandarmeriei București, la stadionul din cartierul Ghencea!

1Suporterii au recunoscut că jandarmii din Ploiești nu s-au implicat în incidentele din centrul orașului lor, care s-au petrecut după miezul nopții, ulterior întoarcerii acasă a celor 15 autobuze cu fani. O parte dintre ei a dorit să protesteze în fața Palatului Administrativ și să discute cu prefectul Marius Sersea, cel care are în subordine jandarmeria locală și singurul care putea dispune folosirea armelor neletale. Deși Jandarmeria București susține că nu s-au folosit, există probe irefutabile (vezi foto Facebook) că nu ar fi fost deloc așa. Dimpotrivă, suporterii au povestit – și demonstrat – că s-a tras cu gloanțe de cauciuc și cu alice, chiar și în zona capului, dar și membrelor, motiv pentru care există răniți care și-au scos certificate de medicină-legală. Din cele povestite de către fani a reieșit impresia lor – dacă nu chiar și convingerea – că totul a fost premeditat încă de la bun început, pentru ca susținătorii Petrolului să nu intre, duminică seara, pe stadion. Iar asta s-a dedus și din faptul că unui grup ajuns acolo, deplasându-se cu mijloace proprii, i s-a interzis intrarea, fiind ținut într-un țarc și primind precizarea că nici grosul galeriei nu va avea acces pe stadion. Iar asta s-a întâmplat, susțin martorii, chiar înainte de a se fi decis… întooarcerea autobuzelor spre Ploiești! Tot fanii au declarat că s-au luat măsuri să fie scoși în câmp, în absența camerelor de luat vederi, care altfel abundau în deplasări, și în plin întuneric au fost agresați, fără martori, inclusiv televiziunilor fiindu-le restricționat dreptul de a filma. S-a mai spus că, de fapt, oprirea a fost impusă în singurul loc unde coloana de autobuze ar fi avut loc să întoarcă, șoseaua fiind îngustă, cu doar două culoare, numai într-o benzinărie existând loc suficient pentru manevre. Situație care a întărit ideea unui plan dinainte stabilit. Cât privește ceea ce s-a întâmplat acasă, suporteri de diverse vârste și profesii au povestit că, la coborârea din autobuze, aceiași jandarmi bucureșteni i-au agresat și i-au tratat din nou cu gaze lacrimogene, provocându-i pentru a riposta și a găsi astfel un motiv pentru a-și justifica acțiunile abuzive. Fanii au mneționat că au relații corecte cu jandarmii de la Ploiești, pe care îi cunosc foarte bine, dar cei din capitala țării au avut o cu totul altă misiune de fapt – să-i împiedice să ajungă la meci!

Potrivit suporterilor, peste o mie dintre cei loviți, gazați și îmoușcați pe drumul spre București se vor constitui în parte civilă și vor urma calea legală, la sfaturile juriștilor, intentând proces Jandarmeriei București, pentru a fi trași la răspundere cei vinovați și a se afla cine a dat ordinele. Asta pentru că le-a fost clar că jandarmii nu au acționat de capul lor. Conducerea clubului și-a anunțat disponibilitatea de a sprijini acest demers, echipa Petrolul având nevoie și la București de suportul fanilor și suferind din cauza lipsei marii majorități a acestora.