Sus, pe deal, buciumul era să sune cu jale. Petrolul ’52, doar remiză la Brebu!

Dragos Trestioreanu -

Cine nu a văzut pe viu sau live pe internet meciul dintre AFC Brebu și ACS Petrolul ’52 Ploiești, terminat la egalitate, scor: 1-1 (0-0), este tentat – și nu poate fi condamnat, totuși – să spună că a fost vorba despre o mare surpriză. Judecând după faptul că gazdele erau pe locul 11, iar oaspeții – lideri la zi, cu 3 puncte avans față de a doua clasată și un golaveraj de +14 față de aceasta, CS Blejoi, da, se poate vorbi chiar despre o mare surpriză. Însă, cine a fost la fața locului, pe micuța arenă de pe dealul din Brebu, asaltată de vreo 1.300 de iubitori ai fotbalului, mai mult de jumătate sosiți de la Ploiești, pentru a-și încuraja frenetic favoriții, a înțeles foarte bine de ce partida s-a încheiat la egalitate. Cu o distribuție alcătuită din destui jucători înalți și puternici, cu Bogdan Dumitru (29 de ani) și Iulian Zaibert (37 de ani) pe primul loc, ex-aequo, în „top”, dar nici Aurelian Vlăduț Burlacu, Daniel Ciobotaru, Florin Pancovici și Iulian Budileanu, ca fizic, nu erau prea departe, antrenorul principal Robert Săvulescu a părut a fi comandat, încă din primul minut, un joc… „os pe os”!

Gol gazdeAstfel, în primele minute, atacantul-golgheter al brebeneilor, cum le place a li se spune, Dumitru, i-a „tamponat” pe câțiva petroliști de le-au mers fulgii! Exemplul fiind dat, a fost urmat și de alți coechipieri, care au profitat și de încercarea centralului Alin Gheorghe de a arbitra modern, lăsând jocul liber. O fi mergând așa pe la eșaloanele superioare, dar la Brebu – în niciun caz! Dintr-o astfel de abordare a rezultat o primă repriză fadă, un fel de… volei jucat cu capul de la unii la alții, mingea lungă la fie ce-o fi dominând repriza. Ca și „lumânările”, parc[ mai multe decât la biserica din imediata vecinătate a arenei! Astfel încât, combătându-se pe un teren și scurt, și îngust, cu o iarbă parcă sădită pe… beton, nu se putea juca fotbal. Echipă obișnuită să construiască prin pase multe, să aibă posesie într-un procent mult mai mare decât adversara, Petrolul ’52 s-a trezit că, la Brebu, nu-i deloc ca pe „Ilie Oană”. Apropo de condițiile oferite de găzari oaspetelor sale și ce primesc ei la schimb, poate că vizitatoarele ar trebui să… plătească, pentrun a evolua pe covorul verde de la Ploiești!

EliminariLa reluare, după ce, în primele 45 de minute, doar petroliștii au avut o ocazie de a deschide scorul, atunci când Zaibert a intervenit providențial, din fața porții goale, la o minge trimisă spre buturi, ulterior unei lovituri de la colțul terenului, au mai apărut și fazele calde de poartă. Însă, „bomba” avea să se detoneze la poarta lui Ionuț Marinică, surprins – în minutul 55 – de o deviere pe spate, cu capul, spre colțul lung, de la 10 metri, a lui Marian Rada, beneficiarul unei lovituri libere executate de pe stânga de către singurul jucător al gazdelor care chiar știa cu mingea – Valentin  Bunea. „Galben-albaștrii” au fost dezamăgiți de deschiderea scorului contrar cursului jocului, însă au reluat partida și cu mai mare ambiție, terenul aplecându-se, apoi, spre poarta lui Sebastian Stănulescu, un goal-keeper inspirat și cu o talie în… nota echipei sale. A avut și noroc la șuturile necadrate de puțin ale lui Claudiu Tudor și Georgian Păun, a intervenit excelent la lovitura de cap a debutantului Roland Stănescu – cu siguranță vârful de atac de care avea nevoie Petrolul! – și a demonstrat siguranță în rezolvarea destulelor centrări ale ploieștenilor.

NiniStănulescu nu a mai putut face nimic totuși la o acțiune de toată frumusețea, în urma căreia Nini Popescu l-a deschis ca la carte pe dreapta, în suprafața de pedeapsă, pe Stănescu (81), cel care a egalat cu un șut plasat la colțul lung, de la 13 metri, din lateral, dovedind instinct de marcator veritabil. A urmat un asediu la buturile gazdelor, întrerupt de unele ieșiri rare ale acestora din defensivă, dar fără vreo finalitate. Însă, fără finalitate aveau să rămână și încercările Petrolului ’52 de a obține toate cele trei puncte puse în joc. S-a terminat astfel cu un 1-1 pe care neutrii l-ar fi catalogat meritat, dar – ținând cont de numărul de ocazii din mitanul secund, ca și de jocul de ansamblu, de altfel, cu o echipă care a încercat să construiască și o alta chitită doar să „ardă” totul în jur – concluzia nu ar fi  tocmai cea fidelă.

Gol P 52Altfel, vizita Petrolului la Brebu chiar a fost o sărbătoare, organizatorii locali făcând eforturi mari pentru a crea condiții acceptabile, și au și reușit, doar încrâncenarea din teren a lor umbrind un spectacol pe măsura numeroasei asistențe. Una care nu se mai știe când va mai fi întâlnită la arena din comună. O bilă albă pentru plasarea galeriei Petrolului ’52 în singura tribună! Echipă mică, dar cu o istorie în care, acum 25 de ani, a fost consemnată vizita lui Dinamo București, oaspete în Cupa României a Forestei Brebu, AFC-ul de-acum a ales, poate, cea mai bună strategie pentru a nu ieși pe scut, sâmbătă după-amiază. Fidelă principiului lui Niccolo Machiavelli, „scopul scuză mijloacele”, i-a ieșit! Liderul a picat în plasa unui asemenea scop și era să plece, el însuși, pe scut de la Brebu, dacă nu o salva abilul Roland Stănescu, care a intrat perfect în meci și a oferit speranțe pentru un viitor golgheter veritabil al Petrolului!

AFC BREBU: Stănulescu (cpt) 7  – Marcu 6, A. Burlacu 7, Zaibert 7.5, Ciobotaru 6.5 (80 – Gherleanu) – Valentin Bunea 7.5 (90+4 – Oprică) – Plumb 6, Budileanu 6 (72 – Hromei 5.5), Fl. Pancovici 6.5, M. Rada 8 (90+3 – Dogaru) – B. Dumitru 3. Antrenori: Robert Săvulescu (principal), Valentin Bunea (secund).

PETROLUL ’52: I. Marinică 6 – Olaru 6 (56 – G. Păun 6.5), Prunescu 6.5, D. Chiriță 3, Velisar 6.5 – Vl. Butufei 6.5 – I. Dumitrescu 6 (53 – N. Popescu 7.5), Cl. Tudor (cpt) 7, R. Catană 6.5, Dr. Gheorghe 6 (67 – R. Alecsandru 6) – Vintilă 5.5 (62 – R. Stănescu 8). Antrenori: Octavian Grigore (principal), Gheorghe Liliac (secund).

Au arbitrat: Alin Gheorghe 7 (Ploiești) – Valentin Ionel Dumitru 7 (Gherghița) și Gabriel Răduţă 7 (Ploiești).

Observator AJF: Ionuț Borcan (Ploiești).

Cartonașe galbene: Vintilă (45+1), A. Burlacu (54), B. Dumitru (58), Budileanu (71), Plumb (83), Stănulescu (88), Gherleanu (90+1), Bucuroiu (90+5; din postură de rezervă).

Cartonașe roșii: B. Dumitru (65), D. Chiriță (65).

Observând caseta tehnică, se poate deduce foarte ușor replica formației gazdă, cea care a primit nu mai puțin de șapte cartonașe galbene și unul roșu (la incidentul lui Bogdan Dumitru cu Daniel Chiriță), față de doar un singur avertisment și o expulzare de pe teren, din tabăra oaspeților. La final, gruparea locală a fost amendată de jandarmerie pentru petarda aruncată de propriii fani, imediat după deschiderea scorului, care a declanșat bucurie imensă în tabăra gazdelor. O amendă adăugată la cheltuielile cu organizarea, care a scăzut astfel din profitul biletelor vândute cu câte 5 lei fiecare. Să mai fi rămas pe profit brebeneii?

Galerie P 52 la Brebu, Gabi DimaÎn etapa următoare, sâmbătă, 1 aprilie 2017, pe arena Ilie Oană, Petrolul ’52 va primi vizita unei echipe care știe să joace și fotbal frumos, Petrolul Băicoi, ora de debut urmând a fi anunțată în cel mai scurt timp. Până atunci, ploieștenii sunt tot lideri, dar au acum avans de doar un punct și +13, la golaveraj, față de CS Blejoi, care s-a impus, acasă, cu 1-0 (1-0), în dauna formației CSO Tricolorul Breaza, grație reușitei lui Vlăduț Badea, din minutul 10. Celelalte rezultate ale rundei cu numărul 19 au fost: Unirea Urlați – CS Ceptura 1-2; CSO Plopeni – CS Cornu 1-0; Petrolul Băicoi – Unireas Cocorăștii Colț 3-0 și CS Mănești 2013 Coada Izvorului – CSO Teleajenul Vălenii de Munte 0-0. Alte două meciuri vor avea loc duminică, 26 martie, de la ora 11.00: AS Tufeni Băicoi – AFC Bănești-Urleta și CS Păulești – Avântul Măneciu.

Foto: www.sportonlineph.ro (Ionuț PANĂ, din meci) și Gabi DIMA (galeria Petrolului ’52)