Tamuz l-o mai fi ținând minte pe… Guilherme?

Redactia -

Tamuz l-o mai fi ținând minte pe… Guilherme?

Se instaurează deja un obicei la SC FC Petrolul ca jucătorii despre care se scrie, în presa centrală, că ar fi pe lista de achiziții a Stelei să fie tapară urgent în fața jurnaliștilor, în conferințe de presă. Așa s-a întâmplat, în primăvară, cu Guilherme Haubert Sitya (foto jos, în prim-plan; www.sportnews.ro), la fel, acum, cu Toto Tamuz (foto mijloc; www.fcpetrolul.ro). În returul campionatului trecut, chiar înaintea derbiului cu echipa deja campioană la acea dată, Steaua, exista riscul ca trupa lui Răzvan Lucescu, antrenorul din acel moment, să nu mai aibă fundașul stânga titular pe teren. Iar asta din cauză că zvonurile din media despre el, de la acea dată, îi inflamaseră pe fanii „lupilor”, aceștia bănuindu-l pe brazilian de o eventuală trădare la partida împotriva a ceea ce se spunea că ar fi viitoarea lui grupare. Guilherme a venit în fața ziariștilor, a demontat cele scrise și a și declarat că Petrolul era – chiar și-atunci, când mai avea puțin și-i expira contractul – prima opțiune a lui. A jucat astfel fără probleme cu Steaua, neavând parte de presiune din peluze și tribune. Presiunea a apărut doar când s-a întors din vacanță și… nu și-a mai găsit echipamentul și locul fix din vestiar! Motiv pentru care a înțeles și că Jean-Alain Andre Fanchone fusese adus tocmai ca sa-i ia locul. După o tatonare cu Astra, fără efect din punctul de vedere al unui angajament, a ajuns la Greuther Furth, în 2.Bundesliga. Ca o paranteză, a făcut vârlvă, destul de recent, un rând în plus trecut la fișa fotbalistului cariocas pe www.transfermarkt.de. Când a Toto_Tamuz_in_conferinta_de_presa_fcpetrolul.ro_micaplecat de la SC FC Petrolul, s-a știut despre Guilherme că i se terminase contractul și era astfel liber de angajament. Așa a figurat ceva timp și pe siteul german, de altfel. Mai de curând, s-a adăugat acolo că ar fi fost împrumutat până în vara viitoare, contra unei sume de 23.000 de lire sterline! Ca să fi fost detașat la Greuther Furth, Guilherme Haubert Sitya ar fi trebuit să fi aparținut de un club, fiindcă nu se împrumută pe un termen determinat un jucător liber de contract. Logic, se pune întrebarea: l-a detașat în liga a doua a Germaniei clubul găzarilor? Dacă așa și este, de ce s-a păstrat secret?!? Este mai greu de crezut că un site bine cunoscut pentru scrupulozitatea informațiilor postate, și din Germania, unde combate Greuther Furth, ar publica informații eronate tocmai despre un fotbalist legitimat la o formație din această țară. De urmărit…

Revenind la prezent, Toto Tamuz a lăsat impresia că l-ar fi obligat cineva să vină la conferința de presă de vineri, 21 noiembrie 2014, și să vorbească după speech-ului antrenorului său, Gheorghe Mulțescu, cel care a prefațat meciul de duminică, 23 noiembrie 2014, de la ora 20.30, cu ASA Târgu Mureș, de pe arena Ilie Oană. Alternând diverse stări, când mirat că-i acolo sau că s-a scris despre el că ar pleca la Steaua în iarnă, unde se făcuse asta habar nu avea, când sigur pe sine că ar semna chiar și o prelungire de contract cu SC FC Petrolul, dacă anul viitor i s-ar propune așa ceva, de către patronul Daniel Capră. Mirat a părut și când a fost întrebat dacă a mai vorbit cu agentul său, Bogdan Mara, cel care nu mai prididește cu semnale înspre Ghencea, forțând – în public – negocierile. Dar, mai ales, a lăsat impresia că era puțin descumpănit când a fost chestionat cu privire la existența GUILHERME-foto-Alex-Dobre-e1400079194544-765x3111_sportnews.rounei clauze de eliberare a lui, în valoare de 400.000 de euro. O clauză de care ai fi zis fie că nu ar cunoaște-o, ceea ce ar fi o… o poveste de adormit copiii. E drept, apoi, a spus că ar fi mai bine să fie întrebați conducătorii clubului despre ea. Mult mai cu aplomb a fost de câte ori aducea vorba despre partida din ultima zi a week-end-ului și când își exterioriza devotamentul pentru actuala sa formație. Acum, că ASA nu-i nici Steaua, nici CFR și chiar nici Dinamo, ar fi o altă gâscă în altă traistă, chiar dacă Tamuz părea că vorbește despre o adversară atât de puternică, încât nici nu avea cum să se mai gândească la viitor. La cel apropiat al său, evident. Că a zis așa în fața jurnaliștilor – jos pălăria! Ca și pentru că a venit în fața lor. Întrebarea care s-ar putea pune, așa, la o adică, este dacă a făcut-o ca… Guilherme, pe când cu acea conferință de presă organizată de el însuși într-un local din centrul Ploieștiului, după surpriza neplăcută avută la „Ilie Oană”, adică de capul lui, sau tot ca același brazilian, înainte de derbiul cu Steaua, când a părut împins de la spate, dintr-un anume interes. Ce-o fi fost de fapt, ceva important tot s-a reușit: va juca și Tamuz fără presiune, duminică. Ce-o fi mai încolo vom vedea… Nu-i așa?